x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Consultări - Invitaţi la Cotroceni

Consultări - Invitaţi la Cotroceni

de Aniela Nine    |    25 Iun 2008   •   00:00

Preşedintele Băsescu a invitat aseară liderii partidelor la Cotroceni la 1 iulie pentru consultări pe tema creşterii preţurilor la alimente şi combustibili.



Preşedintele Băsescu a invitat aseară liderii partidelor la Cotroceni la 1 iulie pentru consultări pe tema creşterii preţurilor la alimente şi combustibili.

Este vorba despre o "informare asupra concluziilor ultimului Consiliu European (CE) cu privire la creşterea preţurilor la alimente şi combustibili‘‘ şi despre "exprimarea punctelor de vedere ale partidelor politice parlamentare cu privire la soluţiile care pot atenua impactul majorării preţurilor asupra categoriilor sociale defavorizate‘‘, se arată în scrisoarea trimisă partidelor. În replică, premierul Tăriceanu a declarat că la nivelul Guvernului "există disponibilitate‘‘ de a avea în vedere măsuri punctuale, pe termen limitat, pentru a atenua efectele acestor scumpiri, în baza deciziilor convenite, săptămîna trecută, la nivelul CE. Din rîndul partidelor, PC a anunţat că va răspunde, "în principiu‘‘, invitaţiei şefului statului, dar decizia va fi luată de Biroul Politic al partidului. Şi PRM şi UDMR au anunţat că vor merge la Cotroceni pentru consultări, deşi consideră iniţiativa preşedintelui "populistă‘‘.

×
Subiecte în articol: politic