x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Costuri minimale pentru scut

Costuri minimale pentru scut

de Aniela Nine    |    11 Feb 2010   •   00:00
Costuri minimale pentru scut
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Ministrul de externe, Teodor Baconschi (foto centru), a dat asigurări ieri că scutul antirachetă va presupune numai costuri minimale. După anunţul CSAT, premierul Boc vorbea însă şi despre cheltuieli suplimentare care "se negociază".



La finalul audierilor din comisiile senatoriale reunite de apărare şi politică externă Teodor Baconschi a declarat ieri că proiectul antirachetă nu va presupune decât costuri minimale pentru România, legate de asigurarea securităţii perimetrului infrastructurii militare. "Costurile nu ţin nici de interceptoare, nici de infrastructura militară care va fi construită, ci practic de asigurarea securităţii ei în jurul perimetrului. Deci, costuri care nu au nici un impact macroeconomic şi care vor fi în orice caz minimale", a spus Baconschi.

În schimb, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a precizat că în acest moment nu se poate vorbi despre costuri sau despre locaţii, acestea urmând să fie stabilite ulterior la nivelul experţilor români şi americani. În ziua în care CSAT a dat undă verde pentru propunerea americană, premierul Emil Boc a vorbit şi despre alt fel de costuri, în afară de locaţie, şi anume despre costuri suplimentare care, spunea Boc, ar urma să fie negociate cu partea americană.

Despre o etapă de negocieri a vorbit ieri şi Baconschi. "Este un calendar destul de lung, doar negocierile vor dura un an şi jumătate în estimarea noastră", a spus el, arătând totodată că locaţiile pentru interceptori vor fi stabilite pe baza unor criterii stabilite de partea americană.

×
Subiecte în articol: politic