x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Crin l-a detronat pe Călin

Crin l-a detronat pe Călin

de Monica Iordache Apostol    |    21 Mar 2009   •   00:00
Crin l-a detronat pe Călin

De aseară, Crin Antonescu este noul preşedinte al PNL, obţinând 873 din voturile delegaţilor la congres, faţă de cele doar 546 primite de Călin Popescu Tăriceanu, 12 voturi fiind nule.



Procesul de votare a început ieri în jurul orei 17:00, numele câştigătorului fiind aflat şase ceasuri mai târziu.

Deşi candidaţii au fost doi, oferta a fost unică: mă voi bate cu Traian Băsescu. Diferenţa: Antonescu a spus-o cu mai multă convingere, Tăriceanu mai rezervat. Crin Antonescu a pornit cu prima şansă în cursa pentru şefia PNL, judecând după reacţia sălii în timpul discursului său. Toţi delegaţii liberali au intrat în sală când Antonescu a început să vorbească, iar o mare parte din ei a ieşit când şi-a început discursul fostul preşedinte Tăriceanu.

SUBIECT SENSIBIL
"Nu am soluţii miraculoase, ci simple. Trebuie să fim mai deschişi între noi şi către societate, către cei care vor să creadă în cuvântul nostru", a susţinut Antonescu. "Să spunem mereu adevărul şi să încetăm să mai fim ipocriţi", a făcut Antonescu o piruetă oratorică întorcând discursul spre un subiect sensibil pentru liberali. "În această sală sunt doi oameni. Unul a reuşit să fie delegat, iar al doilea a obţinut în ultimul moment o invitaţie", i-a arătat Antonescu pe doi membri PNL care n-au mai apărut de mult pe la întrunirile partidului: Dinu Patriciu şi Viorel Cataramă. "Primul a reprezentat cea mai puternică voce a liberalismului la începutul anilor '90 şi îl salut fără sfială pe Dinu Patriciu. Al doilea a depus o mare parte din energia lui pentru ca PNL să reintre în prima scenă a politicii. Îl cheamă Viorel Cataramă", i-a salutat Antonescu pe cei doi, aflaţi undeva în spatele sălii. "Să terminăm cu ipocrizia, sunt colegii noştri. Au muncit alături de noi", şi-a asumat Antonescu doi susţinători.

DISCURS - ATAC CU PRIZĂ
Punctul de atac al discursului lui Antonescu a fost însă unul cu priză la liberali: Traian Băsescu. "Avem în faţa noastră un morman din deziluziile societăţii, pe care stă cocoţat, din ce în ce mai bătrân, mai obosit şi mai mincinos, Traian Băsescu. Patru ani a denunţat ceea ce atunci a denumit sistemul ticăloşit, azi îl conduce. Traian Băsescu e la intrarea în bordelul politicii româneşti ca o codoaşă bătrână", a declarat Antonescu în aplauzele sălii. Antonescu i-a atacat şi pe Emil Boc, "un utecist tinerel", şi pe Mircea Geoană, "un produs clasic de laborator". "Domn curăţel, care ştie limbi străine, dar n-are nici o convingere", a spus Antonescu despre Geoană. Antonescu şi-a acuzat şi contracandidatul, pe Călin Popescu Tăriceanu că s-a aşezat "în vârful partidului". "Preşedintele PNL trebuie să fie doar un coleg cu cel care s-a înscris azi. Trebuie să fie un simbol, şi nu un şef".

Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost nevoit să acopere cu discursul său atmosfera favorabilă lui Antonescu, dar cu şanse destul de mici. Tăriceanu a mizat pe argumentul bunei sale guvernări şi şi-a rugat colegii să-l mandateze pentru a se bate cu Traian Băsescu. "Vă cer încrederea şi votul pentru a mă bate cu Traian Băsescu aşa cum am făcut în ultimii patru ani", a susţinut Tăriceanu, acuzându-l pe şeful statului că a făcut totul pentru a provoca demisia guvernului pe care l-a condus şi de a distruge PNL. "Nu e suficient să te baţi cu pumnul în piept ca să-l învingi pe Traian Băsescu. Trebui să propunem un alt model de preşedinte", l-a atacat Tăriceanu şi pe Antonescu.

Congresul liberalilor a avut parte de-o audienţă sporită. Pe lângă cei 1.400 de delegaţi oficiali, sala a fost înţesată şi cu vreo 500 de invitaţi. Cu statut de delegat al filialei Prahova a apărut şi Dinu Patriciu, care n-a mai participat la vreun congres PNL din 2001, când era vicepreşedinte al partidului. Tot o apariţie neaşteptată a fost Viorel Cataramă, care n-a mai fost în prim-planul PNL din 2004 când Traian Băsescu a cerut scoaterea lui din lista parlamentară a Alianţei D.A. Cataramă a venit ieri pentru a asista la eventuala înfrângere a lui Tăriceanu, supărat fiind pe acesta că a acceptat cerinţa lui Băsescu de a fi îndepărtat. Foştii vicepreşedinţi ai PNL şi-au polarizat opţiunile între Tăriceanu şi Antonescu, dar tot raportându-se la Traian Băsescu. "România nu mai are nevoie de mapa profesională a lui Traian Băsescu", a declarat Norica Nicolai, o susţinătoare a lui Crin Antonescu. "Ştim foarte bine că Băsescu ne antipatizează profund pe toţi. Poate pe Antonescu mai mult decât pe ceilalţi, dar pe Tăriceanu îl urăşte. Şi poate acesta este un motiv să-l votez pe Tăriceanu pentru a nu-i da satisfacţie lui Băsescu", a declarat un alt vicepreşedinte, Puiu Haşotti.


Lista lui Orban

Ultima parte a primei zile de congres urma să fie rezervată votului pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. Ludovic Orban pornea cu prima şansă, dar în cursă se înscriseseră alţi trei susţinători de-ai lui Tăriceanu: fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, primarul Bacăului, Romeo Stavarache, şi Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov, filiala în care a candidat Tăriceanu la parlamentare.

După vot, susţinătorii lui Antonescu şi Orban urmau să se întâlnească pentru a stabili lista vicepreşedinţilor şi a membrilor Biroului Permanent pe care urmează să îi voteze azi. Pe lista vicepreşedinţilor lui Orban figurau, printre alţii, Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu. Pe lista lui Tăriceanu erau înscrişi Cristian David, Eugen Nicolăescu, Romeo Stavarache, Marian Petrache.

×
Subiecte în articol: basescu traian tariceanu politic pnl antonescu