Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, a afirmat că lupta anticorupţie este importantă pentru România, precum şi pentru aliaţii săi, inclusiv din perspectiva combaterii influenţei Rusiei şi Chinei în zona Mării Negre, influenţă care destabilizează regiunea.
Wess Mitchell s-a întâlnit, ieri, cu vicepremierul Ana Birchall şi cu preşedintele Iohannis, dar declaraţiile sale publice au fost făcute într-un discurs susţinut la Facultatea de Drept. Mitchell a evitat să se pronunţe punctual pe marginea modificării legilor Justiţiei, dar a spus că acest subiect este unul de interes pentru Statele Unite. „Dacă vă uitaţi, sunt puţine ţările care au sistemul judiciar pe care îl aveţi voi şi cred că asta ar trebui să inspire şi să îi încurajeze pe români să dezvolte pe mai departe aceste instituţii, care sunt foarte importante pentru democraţia României. Aţi făcut progrese şi nu vrem să faceţi un pas înapoi”, a spus Mitchell. El a menţionat corupţia ca una din vulnerabilităţile pe care România trebuie să le elimine astfel încât să nu fie folosită pentru subminarea statului din interior de către puteri ostile, el menţionând explicit Rusia şi China. „Şi China şi Rusia vor, fiecare în felul ei, să înfrângă Vestul. Rusia vrea să îl fractureze, iar China vrea să îi ia locul. Şi nicăieri nu sunt atât de determinaţi să facă asta ca în regiunea Mării Negre. Obiectivul lor este însăşi construcţia politică, economică şi socială care alcătuieşte România”, susţine Mitchell.