x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Daea îi cere ajutor lui Ciucă: „Să nu mă lăsați în luptă singur, că sunt multe puști pe mine!”

Daea îi cere ajutor lui Ciucă: „Să nu mă lăsați în luptă singur, că sunt multe puști pe mine!”

de Redacția Jurnalul    |    20 Apr 2023   •   13:15
Daea îi cere ajutor lui Ciucă: „Să nu mă lăsați în luptă singur, că sunt multe puști pe mine!”

„Să nu mă lăsați, fraților, în luptă singur, că sunt multe puști pe mine”, a spus în ședința de Guvern ministrul Agriculturii, Petre Daea, în contextul crizei cerealelor din Ucraina. Premierul Nicolae Ciucă l-a asigurat că nu va fi singur „nici de-aci înainte”.

„Vă cer sprijin, stimați colegi, să nu mă lăsați în luptă singur! O pot duce, dar...”, a spus Petre Daea, în timp ce vorbea în ședința de guvern despre mecanismele care trebuie implementate pentru monitorizarea culoarului de tranzit al cerealelor din Ucraina.

„Presupun că până acum nu v-ați simțit singur... Nici de-aci înainte, domnule ministru, nu o să fiți singur”, a replicat premierul.

„Păi să nu mă lăsați, fraților, că sunt multe puști pe mine”, a încheiat ministrul Daea.

În spațiul public au apărut în ultima perioadă informații potrivit cărora PSD ar intenționa schimbarea ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Ministrul Petre Daea i-a spus, miercuri, ministrului Agriculturii din Ucraina despre contextul actual care este mult mai grav dat fiind faptul că trei state (Polonia, Ungaria și Slovacia) au luat măsuri unilaterale de interzicere a importului, la care s-a adăugat și Bulgaria cu interzicere importului începând cu data de 24 aprilie. În aceste condiții România rămâne singura poartă de import a produselor din Ucraina.

„România a luat măsura de intensificare a verificărilor în vamă a calității produselor importate din Ucraina, verificări coordonate de către ANSVSA, conform legislației europene în vigoare. Această măsură a fost comunicată ministrului ucrainean. De asemenea, ministrul ucrainean a fost informat că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară pentru transportul produselor care tranzitează teritoriul României către state terțe. Începând de mâine (joi - n.r.) un colectiv de specialiști format din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Finanțelor și ai MADR va proceda imediat la implementarea soluțiilor tehnice pentru monitorizare. De asemenea, am rugat pe ministrul ucrainean sa folosească toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru ca agenții economici din Ucraina să reducă exportul de cereale și plante oleaginoase către România, dirijând exportul pentru culoarele de tranzit, spre țările care au nevoie de aceste produse. Am informat că miniștrii agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria Slovacia și România au făcut propuneri vicepreședintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis comisar european responsabil cu politica comerciala la nivelul UE și comisarului pe probleme de agricultura, Janusz Wojciechowski privind regulile de comerț”, a spus Petre Daea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Petre Daea nicolae ciuca