Dan Voiculescu a postat pe blogul său o scrisoare deschisă în care îşi exprimă speranţa că toate acuzaţiile nedrepte pe care le-a suportat în ultimii 25 de ani, şi care sunt rezultatul unei construcţii propagandistice de durată şi de mare amploare a adversarilor săi politici, vor fi spulberate şi că oamenii vor ajunge să-l cunoască aşa cum este cu adevărat.
Dan Voiculescu aminteşte că defăimarea sa a pornit chiar de la începutul anilor ’90, şi că inocularea ideii publice că el ar fi administrat conturile secrete deţinute de Nicolae Ceauşescu s-a produs şi perpetuat cu perseverenţa unei picături chinezeşti, de-a lungul celor peste douăzeci de ani care au trecut. Asta în ciuda faptului că o comisie guvernamentală condusă de Mugur Isărescu, una parlamentară şi o instanţă de judecată au concluzionat că aceste conturi nu au existat, nevinovăţia sa fiind pronunţată de justiţie.
Dan Voiculescu îi încredinţează pe români că nu are societăţi, conturi, bunuri mobile sau imobile în ţară sau în străinătate şi că legendarele conturi ale lui Ceauşescu, care ar fi ajuns în proprietatea sa, nu au existat.
În susţinerea acestui mesaj, Dan Voiculescu afirmă că va solicita Curţii de Apel Bucureşti rezultatul cercetărilor extraordinare dispuse de instanţă în dosarul Telepatia şi că pentru restabilirea adevărului, le va pune la dispoziţia opiniei publice.
Redăm integral scrisoarea deschisă publicată de Dan Voiculescu pe blogul său.
______________________
Scrisoare deschisă
In fiecare rau există, intotdeauna, si un bine, oricat de greu ar fi de identificat, initial.
In legatura cu mine s-au spus, in timp, multe neadevaruri. Unele au fost generate din rea-credinta, altele – din prejudecati pur omenesti sau necunoastere.
Mai mult, la inceptul anilor ’90, Petre Mihai Bacanu a alimentat constant, timp de 7 ani, ca o picatura chinezeasca, mitul ca eu as fi administrat conturile secrete ale lui Nicolae Ceausescu. Se spunea, nici mai mult, nici mai putin, ca eram mana dreapta a dictatorului, “omul din umbra”, “eminenta cenusie” a vechiului regim.
Ulterior, o comisie guvernamentala condusa de Mugur Isarescu, o comisie parlamentara si o instanta de judecata au concluzionat ca aceste conturi nu au existat. M-am ales cu nevinovatia pronuntata de justitie, conform hotararii 531/08.04.1997 si cu scuzele publice ale domnului Bacanu, insa acest mit a ramas.
Afirm in fata lui Dumnezeu ca tot ce am realizat in viata, am realizat prin munca, multa si cinstita.
Suspiciunea nu s-a spulberat insa, bazata partial pe povestea lui Bacanu, pe infinite interpretari dar si pe ideea comuna ca oamenii de afaceri obisnuiesc sa isi plaseze banii in conturi bancare din strainatate.
In incercarea de a clarifica aceasta suspiciune solutia mi-a fost oferita, nesperat, de judecatoarea Camelia Bogdan.
In decizia sa istorica scrie, referitor la confiscarea averii mele:
“……… asupra bunurilor mobile si imobile, inclusiv asupra conturilor societatilor comerciale la care acesta figureaza ca imputernicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate in tara sau in strainatate, care se vor identifica in cursul punerii in executare a prezentei dispozitii de indisponibilizare.
Organele de cercetare penala ce vor fi desemnate de procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie si Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 Bucuresti care vor colabora cu:
a. Biroul pentru Prevenirea Criminalitatii si de Cooperare cu oficiile de recuperare a creantelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justitiei in calitate de oficiu national pentru recuperarea creantelor in domeniul urmaririi si identificarii produselor provenite din savarsirea de infractiuni sau a altor bunuri avand legatura cu infractiunile;
b. Agentia nationala de Administrare Fiscala;
c. Oficiul National al Registrului Comertului;
d. Oficiul National de Prevenire si Combatere a spalarii banilor;
e. Autoritatea Nationala a Vamilor;
f. Garda Financiara;
g. Banca Nationala a Romaniei;
h. Inspectoratul General al Politiei;
i. Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate imobiliara;
j. orice alta autoritate sau institutie publica, inclusiv cele responsabile de gestionarea, administrarea si valorificarea bunurilor asupra carora au fost instituite masuri asiguratorii precum si a celor care fac obiectul confiscarii speciale si va incunostiinta Curtea de Apel Bucuresti sectia II penala, rezultatul verificarilor”
In continuare, Camelia Bogdan scrie ca dupa identificarea bunurilor urmeaza inghetarea acestora, comisii rogatorii etc.
Cu alte cuvinte, toate autoritatile sau institutiile cu atributii in domeniu din Romania, din Europa, din lume, vor cauta bunurile mele mobile sau imobile in tara si in strainatate.
Decizia Cameliei Bogdan raspunde astfel la o intrebare care m-a preocupat ani la rand:
CUM SA II INCREDINTEZ PE ROMANI CA NU AM SOCIETATI, CONTURI, BUNURI MOBILE SAU IMOBILE IN TARA SAU STRAINATATE?! SAU CA LEGENDARELE CONTURI ALE LUI CEAUSESCU CARE AU AJUNS LA VOICULESCU NU AU EXISTAT ?
Nadajduiesc ca rezultatul cercetarii ample va confirma acest lucru si va face lumina asupra acuzatiilor nedrepte din ultimii 25 de ani. Atunci vom vedea cine minte : Voiculescu sau camarila lui Basescu.
Pentru mine e foarte important ca oamenii sa ma cunoasca asa cum sunt, si nu asa cum doresc sa ma prezinte adversarii mei politici in serialul “Defaimarea lui Voiculescu”, regizat de ambitiosul domn Basescu.
Voi solicita Curtii de Apel rezultatul cercetarilor extraordinare si le voi pune la dispozitia opiniei publice. Sper ca atunci se vor clarifica, pentru toata lumea, acuzatiile nedrepte pe care le duc pe umeri de 25 ani.
Credeti-ma, nu e usor sa lupti cu neadevarurile timp de doua decenii.
Nu am tratat cu indeajunsa atentie aceasta constructie care a capatat proportii fabuloase in timp si care i-a determinat, pe unii dintre voi, sa se indoiasca de mine. Am crezut ca faptele sunt cele care ar trebui sa vorbeasca despre oameni.
Celor care nu ma cunosc si ma insulta la ordin sau din razbunare (cazul lui Sorin Oancea), le urez sanatate, putere de munca si capacitatea de a se bucura de lucrurile rele sau nedrepte care se petrec in jurul lor.
Acelor care ma cunosc, le multumesc pentru sustinere si incredere necurmata. Ii asigur ca ii pretuiesc in aceeasi masura.
Dan Voiculescu