x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: „Atacurile lui Băsescu periclitează funcţionarea Armatei”

Dan Voiculescu: „Atacurile lui Băsescu periclitează funcţionarea Armatei”

de Aniela Nine    |    24 Ian 2011   •   21:01

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa rezerviştilor şi pensionarilor militari au primit ieri o replică de la vicepreşedintele Sena­tului, Dan Voiculescu, care a avertizat ieri că acest tip de declaraţii pe­riclitează credibilitatea şi funcţio­narea Armatei.

„Traian Băsescu atacă tot mai violent democraţia şi instituţiile fundamentale ale statului. De când şi-a obţinut mandatul, preşedintele îi dezbină constant pe români, îi împarte în tabere, îi culpabilizează, îi jigneşte, le încalcă drepturile fundamentale. Prin recentele sale declaraţii referitoare la recalcularea pensiilor militare, preşedintele Băsescu, comandantul suprem al Armatei, poate determina apariţia unor tensiuni periculoase între subofiţerii şi ofiţerii superiori, cu efecte nocive incalculabile. Dacă sergentul va urma exemplul comandantului suprem şi îşi va sfida colonelul pentru că acesta nu merge cu tabul, aşa cum susţine preşedintele, Armata Română va fi extrem de vulnerabilă şi, o dată cu ea, statul român. Respectul pentru ierarhie este esenţa oricărei armate. Fără acest respect, rigoarea militară se transformă în anarhie”, spune Dan Voiculescu, citat într-un comunicat de presă.

În opinia vicepreşedintelui Senatului, „un preşedinte care generează, prin declaraţii publice oficiale, tensiuni între subofiţerii şi ofiţerii propriei armate depăşeşte zona disputelor politice şi alunecă îngrjorător spre sfera clinică”. „Toţi observatorii străini obiectivi, necontaminaţi de disputele politice interne, au sesizat deja că avem un preşedinte «suspect de original». Cred că ar fi util ca responsabilitatea domnului Traian Băsescu să fie serios şi specializat analizată”, mai spune Voiculescu.

×
Subiecte în articol: politica