Într-o postare făcută pe blogul său, Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC, comentează ultima apariţie televizată a lui Traian Băsescu afirmând că un discurs public de o asemenea factură, făcut în calitate de preşedinte al României, îl poziţionează clar pe Băsescu împotriva interesului naţional.
De asemenea, Dan Voiculescu atrage atenţia asupra necesităţii deschiderii unei anchete legate de modul în care acţiunile întreprinse de Traian Băsescu au condus la incapacitatea recuperării tezaurul României de la Moscova, în contextul în care mai multe investigaţii jurnalistice au concluzionat că există interese financiare care leagă familia preşedintelui de concernul rus Gazprom.
Redăm integral articolul publicat de Dan Voiculescu pe blogul său - danvoiculescu.net.
Art. 96 din Constitutia Romaniei si Traian Basescu
Aseara, Traian Basescu a afirmat la un post de televiziune ca „Voiculescu e cel mai puternic”. Ma bucur ca recunoaste acest lucru si il asigur ca voi ramane puternic in continuare.
Acelasi Traian Basescu incearca sa creeze o disputa intre mine si primul ministru Victor Ponta.
Minte ca eu mi-am turnat la Securitate rudele – o minciuna asa cum rezulta si din decizia instantelor judecatoresti.
Incearca sa jigneasca membrii CNA-ului, BNR-ul, FMI-ul, Guvernul si Parlamentul.
Cand Traian Basescu, din calitatea de presedinte, spune public, fara argumente, ca Guvernul Romaniei este corupt, se pozitioneaza impotriva interesului national. Si daca tot vorbim de interese nationale, poate ar fi cazul sa inceapa ancheta mult asteptata de romani legata de tezaurul Romaniei de la Moscova si de implicarea lui Traian Basescu in nerecuperarea acestuia. Tradarea intereselor nationale se incadreaza perfect in art. 96 din Constitutia Romaniei.