x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dan Voiculescu: Preşedintele "Pinochio" a revenit la vechea obsesie cu patronii de presă

Dan Voiculescu: Preşedintele "Pinochio" a revenit la vechea obsesie cu patronii de presă

13 Dec 2013   •   11:58
Dan Voiculescu: Preşedintele "Pinochio" a revenit la vechea obsesie cu patronii de presă

Președintele Traian Băsescu a revenit la vechea obsesie cu patronii de presă, consideră președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.

"În cadrul unei emisiuni televizate, Traian Băsescu a declarat că Antonescu nu a sprijinit legea amnistiei ca semnal pentru Dan Voiculescu. Apreciez sinceritatea lui Băsescu când anunță că s-a înțeles cu Antonescu să mă 'bage' la închisoare, ca și cum ei doi ar hotărî acest lucru, nu instanțele de judecată. Apreciez onestitatea cu care anunță instanțele de judecată că sunt un 'viitor pușcăriaș', sugerându-le să se conformeze viziunii sale. Președintele Pinochio a revenit și la vechea obsesie cu patronii de presă. Când spune că 'un politician nu trebuie să se dea pe mâna patronilor de presa', Traian Băsescu, evident, minte. Vreau să-i amintesc întâlnirea de la Crowne Plaza când se căciulea la mine să apară la Antena 1 ca și candidat la Primăria Capitalei. Sau când îl ruga pe Marius Tucă să ne întâlnim la Taverna Sârbului. Ori scena în care îmi explică servil să nu mizez pe un 'cal mort' (Tăriceanu) și să fac pact cu el", a scris Voiculescu pe blogul personal.

Potrivit lui Dan Voiculescu, "cele de mai sus sunt fapte, nu vorbe, întâmplate, nu imaginate".

"Iar dacă 'Președintele Masăverde' mai are un pic de onoare, îl invit să le recunoască. Referitor la 'albia de porci' despre care vorbește Traian Băsescu, precizez că în 'albia de porci' te bagi singur, nu te bagă nimeni", a mai spus Dan Voiculescu.

Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că există "o joacă" a președintelui PNL, Crin Antonescu, care a vrut să-i arate lui Dan Voiculescu că fără voturile PNL "nu scapă de pușcărie".

"Joaca lui Crin Antonescu a fost la legea amnistiei. Eu știu semnalele din lumea politică, de fapt se înțelesese cu Ponta să treacă și acea lege a amnistiei, dar în ultima clipă a virat-o, pentru că sprijinul pe care Voiculescu îl dă în alianță este debalansat. În ultimele luni îl sprijină numai pe Victor Ponta, iar pe el nu. Antonescu a vrut să-i arate că fără voturile PNL-ului Voiculescu nu scapă de pușcărie", a declarat șeful statului, la B1 TV.


×