x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică “Demisie de onoare”: Bye-bye, Cioroianu!

“Demisie de onoare”: Bye-bye, Cioroianu!

de Monica Iordache Apostol    |    Petru Zoltan    |    12 Apr 2008   •   00:00
“Demisie de onoare”: Bye-bye, Cioroianu!
Sursa foto: Cristian Nistor/

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, şi-a anunţat aseară demisia, ca urmare a cazului Crulic. Nimic nu este mai important ca viaţa unui om – aceasta a fost propoziţia pe care a tot repetat-o aseară Adrian Cioroianu, în timp ce anunţa presa despre demisia sa de onoare. “Din punct de vedere tehnic, nu am nici o vină. Moartea unui om contează, nu contează dacă Crulic a avut sau nu antecedente penale”, a spus Cioroianu. Proaspătul demisionar a mai catalogat drept “neprofesionistă” atitudinea consulului român din Polonia, în ceea ce priveşte cazul Crulic.

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, şi-a anunţat aseară demisia, ca urmare a cazului Crulic. 

Nimic nu este mai important ca viaţa unui om – aceasta a fost propoziţia pe care a tot repetat-o aseară Adrian Cioroianu, în timp ce anunţa presa despre demisia sa de onoare. “Din punct de vedere tehnic, nu am nici o vină. Moartea unui om contează, nu contează dacă Crulic a avut sau nu antecedente penale”, a spus Cioroianu. Proaspătul demisionar a mai catalogat drept “neprofesionistă” atitudinea consulului român din Polonia, în ceea ce priveşte cazul Crulic. Fostul mi­nistru de Externe a anunţat, la final că se va întoarce “la familie la catedră, în Senat” şi a punctat încă o dată: “Nimic nu este mai important decît viaţa unui om”.

Tot legat de cazul Crulic, în urma căruia Cioroianu şi-a dat demisia, ambasadorul român în Polonia, Gabriel Bîrtaş, s-a întîlnit ieri cu ministrul polonez al Justiţei, iar luni va veni în ţară pentru analizarea activităţii sale.

Românul Claudiu Crulic a murit în ianuarie, într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei în septembrie 2007, în timp ce se afla în închisoare.

 

RĂMÎNE INTERIMAR. Surse guvernamentale au declarat pentru Jurnalul Naţional că Cioroianu a avut ieri seară, cu o oră înaintea conferinţei de presă, o discuţie la Guvern cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, abia întors din deplasarea la Bihor. Aceleaşi surse au susţinut că anunţul lui Cioroianu a fost urmare a criticilor pe care premierul i le-a adus public acestuia pentru delăsarea şi deprofesionalizarea Ministerului de Externe. Cioroianu s-ar fi arătat în faţa unor colegi de partid extrem de deranjat că premierul l-a criticat public atît de dur.

 

ÎNLOCUITOR. Potrivit sur­selor, Cioroianu va rămîne interimar 30 de zile şi e puţin probabil ca premierul să opteze pentru un înlocuitor din MAE, cel mult atribuţiile ministrului demisionar ar putea fi delegate temporar către secretarul de stat Dana Răduţa Matache. Aseară Guvernul a anun­ţat imediat, printr-un comunicat de presă, că premierul Tăriceanu a luat act de demisia lui Cioroianu şi a acceptat-o. La bursa zvonurilor mai era cotat şi secretarul de stat Victor Micula cu şanse de a prelua acest minister.

 

Regele gafelor

Ministrul gafelor – aşa a fost “alintat” Cioroianu de presă. În timpul unei întîlniri cu Condoleezza Rice, n-a putut să spună decît “da”, “sigur”, “corect”. După cazul Mailat, Cioroianu a sugerat că ţiganii români care comit infracţiuni ar putea fi plasaţi în deşertul egiptean. În timpul unei vizite în Italia, l-a salutat cu “Să trăiasca dom’ Argint” pe un urmărit internaţional pentru infracţiuni comise în România. Cînd s-a hotărît repatrierea unor românce aflate în Gaza, Cioroianu anunţa că acestea sînt la Tel Aviv, cînd femeile nici nu apucaseră să treacă în Israel. Aflat într-o vizită în Spania, fostul ministru de Ex­terne i-a spus regelui Spa­niei: “Good point” şi i-a făcut semnul de “ok”. Aflat în Macedonia, Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.

  • Carmen Pleşa

 

● Cazul Crulic Antanta minnciunilor româno-polone


×
Subiecte în articol: politic cioroianu