x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică DOSARUL MINERIADEI - Ion Iliescu a primit NUP

DOSARUL MINERIADEI - Ion Iliescu a primit NUP

de Violeta Fotache    |    14 Oct 2008   •   00:00
DOSARUL MINERIADEI  - Ion Iliescu a primit NUP

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a primit neînceperea urmăririi penale (NUP) în dosarul privind moartea a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990, în timpul mineriadei.



Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a primit neînceperea urmăririi penale (NUP) în dosarul privind moartea a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990, în timpul mineriadei.

Varianta găsită anul trecut de procurorul militar Dan Voinea, de începere a urmăririi penale, a fost astfel infirmată total după zece luni de anchetă făcută de procurorii civili. Aceştia au constatat că da, este adevărat că Ion Iliescu a avut iniţiativa eliberării Pieţei Universităţii care "era ocupată de manifestanţi".

Iniţiativă materializată în marea şedinţă de la data de 12 iunie la care au participat alături de preşedinte şi de premier şi miniştrii Internelor, ai Apărării Naţionale, procurorul general al României, precum şi reprezentantul Serviciului Român de Informaţii, în care s-a luat hotărârea de eliberare a pieţei.

Planul de acţiune stabilit a fost însă respectat doar până la ora 9:00 a zilei de 13 iunie, au constatat anchetatorii civili. Şi iniţiativa de a se trage în manifestanţi, în cele două momente cercetate, a fost una "personală" a militarilor implicaţi în evenimente. Soluţia de NUP dispusă la 10 octombrie poate fi contestată la instanţă.

Ion Iliescu: "Este firesc..."
Senatorul Ion Iliescu a catalogat ieri ca firească soluţia dispusă de procurorii civili în cazul său. "Este firească pentru că nu există motive ca fostul şef al statului să fie incriminat pentru actele de atunci. Este anormal că i-a trecut cuiva prin cap asta. E firesc să nu se dea curs unor aberaţii" a spus fostul preşedinte al ţării. Întrebat cine este de vină pentru mineriade, Ion Iliescu i-a numit pe "cei care au provocat acţiuni violente împotriva instituţiilor statului", precizând că inclusiv minerii au venit la Bucureşti, "incitaţi de aceste forţe". (Aniela Nine)

AVMR: "O nouă mârşăvie..."
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) a calificat închiderea dosarului mineriadelor ca fiind "o nouă mârşăvie a procurorilor corupţi şi aserviţi politic". Printr-un comunicat de presă, Asociaţia consideră că exonerarea lui Ion Iliescu "în contextul electoral actual nu poate fi întâmplătoare". AVMR susţine că va contesta soluţia de NUP.

Citiţi Comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

×
Subiecte în articol: politic iliescu ion