x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dragnea crede ca lupta anticorupţie a mers prea departe!

Dragnea crede ca lupta anticorupţie a mers prea departe!

11 Mai 2018   •   06:40
Dragnea crede ca lupta anticorupţie a mers prea departe!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a apreciat, într-un interviu pentru The Associated Press, că agenţia anticorupţie din România a mers prea departe şi consideră că România va găsi treptat "o abordare corectă, legală şi constituţională" pentru a lupta împotriva corupţiei.

 

Liviu Dragnea, definit de AP "cel mai puternic politician din România", crede că, după ce ani de zile politicienii scăpau după ce luau mită, agenţia anticorupţie din România a mers prea departe în urmărirea oficialilor guvernamentali acuzaţi de luare de mită, fraudă şi alte ilegalităţi.

"A fost o perioadă de mulţi ani în care, de obicei, oricine era la putere nu era investigat", a spus Dragnea, în primul său interviu acordat presei străine de când PSD a câştigat alegerile în 2016. "Am trecut în cealaltă extremă, în care toţi cei care fac parte din clasa politică ar trebui acuzaţi, urmăriţi, investigaţi şi trimişi în judecată", susţine liderul PSD, conform site-ului agenţiei americane de presă.

In context, AP aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului din 2012, fapt ce l-a împiedicat să devină premier, şi că este vizat de asemenea de o anchetă a procurorilor într-un alt caz. Liderul PSD neagă acuzaţiile pentru care a fost condamnat, iar în cel de-al doilea caz susţine că se va lupta "până la final" pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

In acelasi timp, Dragnea a refuzat să facă speculaţii privind o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din 2019. Acuzând agenţia română anticorupţie, Dragnea a menţionat cazul a doi magistraţi importanţi care au fost suspendaţi din funcţie pentru suspiciune de luare de mită, iar patru ani mai târziu aceştia au fost declaraţi nevinovaţi. "Cine le va da acei ani înapoi?", a întrebat liderul PSD in interviul mentionat..

In opinia lui, România va găsi treptat "o abordare corectă, legală şi constituţională" pentru a lupta împotriva corupţiei. In acest sens, AP aminteşte de protestele de stradă din 2017 pe tema modificărilor legislaţiei din justiţie, dar şi de criticile pe această temă formulate de UE şi Washington. Pe acest fundal, Dragnea spune că UE şi diplomaţii au examinat legile şi au concluzionat că "nu afectează independenţa sistemului de justiţie".

Liderul PSD a insistat că partidul său este "eurofil", susţinând conceptul Uniunii Europene. În acelaşi timp, el a spus că România şi alte ţări est-europene membre sunt "îngrijorate şi preocupate" de o Europă "cu două viteze", care lasă în urmă naţiunile mai sărace, în timp ce naţiunile bogate au beneficii. El a adăugat că românii nu ar trebui să uite de beneficiile şi fondurile care decurg din calitatea de ţară membră a UE.

"În acelaşi timp, pentru noi este important ca principiul coeziunii" să fie respectat iar "diferenţele de dezvoltare să nu se accentueze, ci să se diminueze", a spus Liviu Dragnea. În plan extern, Dragnea a declarat că sprijină decizia preşedintelui Donald Trump de a reimpune sancţiuni Iranului câtă vreme "Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase".

El a apreciat reacţiile critice din partea puterilor europene, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania, ca "posibil pripite".

"Situaţia din Orientul Mijlociu este... complexă", a spus preşedintele PSD. "Unii (o) cunosc pe deplin, alţii cred că o cunosc, iar alţii nu o înţeleg", a arătat Dragnea. AP scrie că liderul PSD a susţinut o propunere recentă a guvernului de mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis, responsabil pentru politica externă, a spus că este nevoie de mai multe discuţii. AGERPRES

×