Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a anunţat vineri că negocierile cu partea chineză privind investiţia la centrala nucleară de la Cernavodă sunt aproape finalizate.
"Suntem foarte aproape de a finaliza negocierile, este o veste foarte bună pentru noi. Au fost negocieri destul de strânse în această perioadă. Lucrăm să realizăm un proiect de acord interguvernamental pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. (...) În cursul acestui an vrem să se semneze cel puţin acordul de intrare în compania de proiect. Nu pot spune luna, dar intenţia noastră comună este ca acest lucru să se realizeze în acest an, în cursul anului 2014", a afirmat Dragnea la finalul întâlnirii cu preşedintele China General Nuclear Power Holding Corporation, He Yu.
În ceea ce priveşte participaţia chinezilor şi nivelul investiţiei, Dragnea a precizat că negocierile aproape s-au finalizat iar nivelul investiţiei este de "miliarde de dolari".
"Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă pentru noi reprezintă (...) poate cel mai mare proiect care s-ar putea face în România de la Revoluţie încoace. Vorbim şi de termocentrala de la Rovinari, unde sperăm ca în octombrie să se demareze efectiv lucrurile şi mai discutăm de trei hidrocentrale care sunt în diverse faze de negociere", a mai spus Dragnea.