Preşeditele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că "nu e deloc sigur" în privinţa candidaturii liderului PNL, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale.
"Eu nu sunt sigur că domnul Antonescu va mai candida la prezidenţiale, nu sunt deloc sigur. S-a discutat de pragul psihologic de 20%. (...) A făcut o greşeală fenomenală (Crin Antonescu anunţând că va demisiona dacă PNL nu ia 20% la europarlamentare - n.r.). În momentul în care spui aşa ceva, orice duşman din partid, va face tot posibilul ca acel partid să nu ia 20% ca să pleci din funcţia de preşedinte.(..) Sunt destui foarte nemulţumiţi", a afirmat Dragnea, care a precizat că Antonescu ar putea fi sabotat de unii colegi din partid.
Legat de tandemul preşedinte Antonescu-premier Iohannis, anunţat de liderul liberal, Dragnea a spus că el a auzit de un alt tandem.
"Eu am auzit Crin Antonescu preşedinte- Traian Băsescu premier. Din moment ce spui că vrei să dai Guvernul jos şi că te gândeşti serios, e clar că pesediştii nu vor să voteze să dea Guvernul jos, atunci se gândeşte serios să facă o alianţă...Fără PDL şi PMP nu poate să strângă o majoritate. PDL şi PMP înseamnă Traian Băsescu. Asta înseamnă că ipoteza că domnul Crin Antonescu se gândeşte să-l pună pe Traian Băsescu prim-ministru după ce ajunge preşedinte, stă în picioare. Mai ales că preşedintele Traian Băsescu a spus că se gândeşte să stea un an prim-ministru", a afirmat Dragnea la Digi 24.
AVicepremierul a precizat că, personal, nu agrează ideea de tandem preşedinte-premier pentru prezidenţiale.
"Eu nu cred în ideea că în aceste alegeri să se meargă în tandem. Niciodată n-am crezut în România.(..) Lumea se uită la cine candidează. Cel care vrea să fie preşedintele României şi simte nevoia să mai aducă pe unul lângă el, înseamnă că nu e stăpân pe ceea ce poate, are nevoie de o proptea. Când Antonescu vorbeşte de Iohannis, simte nevoia să mai ia ceva din încrederea pe care o mai are Iohannis", a mai spus Liviu Dragnea.