x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Europarlamentarii PSD: Vom cere sancţionarea lui Nigel Farage şi vom propune o rezoluţie antiextremism în PE

Europarlamentarii PSD: Vom cere sancţionarea lui Nigel Farage şi vom propune o rezoluţie antiextremism în PE

de Agerpres    |    26 Mai 2014   •   17:22
Europarlamentarii PSD: Vom cere sancţionarea lui Nigel Farage şi vom propune o rezoluţie antiextremism în PE

Europarlamentarii PSD afirmă că "partidul lui Cameron are datoria să nu preia atitudinea extremistă a UKIP", că vor cere "sancţionarea lui Nigel Farage şi vor propune o rezoluţie antiextremism în PE".

"Având în vedere rezultatul obţinut în alegeri de formaţiunea extremistă a britanicului Nigel Farage, Partidul pentru Independenţa Regatului Unit (UKIP), atragem atenţia asupra pericolului la care sunt supuşi imigranţii români stabiliţi în Marea Britanie - acela de a fi puternic discriminaţi şi defăimaţi în continuare", subliniază membrii delegaţiei PSD din Parlamentul European într-un comunicat.

Aceştia anunţă că în noua legislatură a Parlamentului European, delegaţia PSD va face un apel oficial către partidul lui David Cameron "să nu alunece pe panta populismului şi să nu preia elemente anti-imigranţi din discursul reprobabil al extremistului Nigel Farage".

De asemenea, în următoarea sesiune plenară a Parlamentului European, europarlamentarii PSD vor cere sancţionarea lui Nigel Farage "pentru declaraţiile antieuropene, xenofobe şi discriminatorii pe care le-a făcut în campanie electorală".

"Dacă britanicii nu i-au sancţionat pe reprezentanţii UKIP pentru discursul mincinos şi discriminatoriu, o vom face noi, în Parlamentul European", se afirmă în comunicatul social-democraţilor.

"Delegaţia PSD din Parlamentul European va lucra pentru a coagula sprijin pentru o rezoluţie antiextremism şi de reconfirmare a principiului liberei circulaţii a forţei de muncă pe teritoriul Uniunii Europene", se arată în comunicat.

Potrivit eurodeputaţilor PSD, reprezentanţi ai Partidului Conservator au început deja să avanseze noi măsuri împotriva imigranţilor, fiind "evidentă tentaţia acestora de a exploata anumite temeri din rândul populaţiei care au ieşit la iveală odată cu alegerile".

Social-democraţii susţin că partidul de guvernământ din Marea Britanie are datoria nu să promită oamenilor noi măsuri împotriva imigraţiei, constrânşi de sprijinul pe care l-a obţinut UKIP, ci să le explice britanicilor că nu imigranţii români sau bulgari sunt responsabili pentru diferitele dificultăţi de ordin economic şi social din Regatul Unit. 


×
Subiecte în articol: ukip nigel farage europarlamentari psd