Sebastian Ghiţă şi Liviu Dragnea nu au încălcat decizia luată la Orăştie de conducerea PSD prin anunţul privitor la intenţia de a candida la şefia partidului, pentru că atunci s-a decis ca nimeni să nu-şi promoveze programe pentru preşedinţia partidului decât după aflarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, a declarat joi Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al PSD.
"Preşedintele Partidului Social Democrat este dl Victor Ponta. Decizia de la Orăştie a constat în aceea că nimeni nu-şi face campanie pentru preşedinţia formaţiunii politice decât după aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale şi după Comitetul Executiv Naţional de pe 18 noiembrie. Din câte ştiu eu a fost doar un anunţ, nu au fost făcute întâlniri politice, întâlniri publice în care cei doi să îşi propună o platformă politică", a afirmat Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.
Potrivit acesteia, toate organizaţiile PSD sunt concentrate pe campania electorală prezidenţială, context în care Sebastian Ghiţă şi Liviu Dragnea s-au întâlnit în special pentru a discuta chestiuni de organizare.
"Dacă în cadrul întâlnirilor de ore în şir au discutat câteva minute şi despre acest obiectiv, cred că este de datoria domniilor lor să dea explicaţii în faţa CExN-ului de pe 18 noiembrie. Eu am fost în sală la Orăştie şi ştiu că s-a discutat că nu este permis să se meargă în filiale să se prezinte un proiect politic din partea unor posibili candidaţi la conducerea partidului. Din câte ştiu eu până acum, cel puţin, nu s-a întâmplat ca domnii Dragnea şi Ghiţă să meargă în judeţe să convoace birouri permanente judeţene şi să-şi prezinte proiectul politic de preluare a PSD. Acest lucru nu se poate întâmpla decât printr-un vot liber democratic în cadrul unui congres. Este mare diferenţă între un anunţ şi a merge în filiale", a precizat Firea.
Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a anunţat miercuri că doreşte să candideze în tandem cu Liviu Dragnea pentru şefia PSD, după alegerile prezidenţiale, în cazul în care Victor Ponta se va instala la Cotroceni. Tot miercuri, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că în eventualitatea în care va dori să candideze la şefia partidului, va face echipă cu parlamentarul Sebastian Ghiţă, însă a subliniat că prioritare sunt alegerile prezidenţiale. Liderul social-democrat a dat asigurări că PSD nu va "rămâne la mâna niciunui combinator", că viitorul preşedinte al formaţiunii va fi ales prin congres şi că procesul de reformare a partidului va continua.