x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu: Avem nevoie să creștem urgent numărul de paturi ATI la 1.600 cel puțin

Florin Cîțu: Avem nevoie să creștem urgent numărul de paturi ATI la 1.600 cel puțin

16 Mar 2021   •   14:37
Florin Cîțu: Avem nevoie să creștem urgent numărul de paturi ATI la 1.600 cel puțin
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a declarat marți, la Craiova, că ținta de creștere a numărului de paturi ATI pentru pacienții cu COVID-19 la 1.600 rămâne una urgență, în contextul în care România a intrat în valul al treilea al pandemiei. De asemenea, acesta a precizat că există resursele necesare pentru atingerea acestui obiectiv.

„Am fost la întâlnirea CNCCI duminică şi informaţiile pe care le-am avut atunci nu au fost foarte bune, numărul de paturi din ATI scăzuse de la începutul anului şi până acum, deşi am spus foarte clar că nu vreau să văd acest lucru, dar unii manageri de spitale au decis să reducă numărul de paturi la ATI, (...) cam 100 de paturi. De aceea am cerut foarte clar şi urgent să crească numărul de paturi la 1.600, este noua ţintă pentru CNCCI. Ştiu că Ministerul Sănătăţii a avut, ieri, o întâlnire sau două pe această temă, avem nevoie să creştem urgent numărul de paturi la ATI la 1.600 cel puţin ca să ne asigurăm că nu vom avea probleme", a declarat Florin Cîţu, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Dolj.

Întrebat câte locuri libere la ATI mai sunt în acest moment, Florin Cîțu a declarat că există, în total, 1.408 paturi, existând locuri libere în continuare.

„Situaţia paturilor la ATI este, deja, cea pe care eu am prezentat-o, 1.408 paturi avem, deci sunt locuri libere, poate nu sunt în zonele în care sunt persoane bolnave", a precizat premierul.

„Şi la Bucureşti, (...) se suplimentează cu cel puţin 13 paturi, este un TIR mobil. Este exact ce am cerut Ministerului Sănătăţii, să vină cu soluţii, să crească numărul de paturi la 1.600. Ieri, ştiu că au avut o întâlnire, încă nu am avut o discuţie cu Ministerul Sănătăţii pe această temă, dar am cerut Inspecţiei să meargă în fiecare spital şi să vadă care e situaţia reală a paturilor ATI şi să se asigure că nu se mai întâmplă nimic cu paturile şi că nu mai scad şi că trebuie să crească. Astăzi nu am primit acest raport, ştiu că sunt cele pe care le-am raportat eu, cele 1.408, nu am un raport după ce am prezentat această informaţie, dar mâine este şedinţă de Guvern şi sper să avem o situaţie. Astăzi nu mi s-a raportat", a mai declarat premierul Florin Cîţu.

Marți, 16 martie, 1.226 de persoane erau internate la ATI, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

În ceea ce privește campania de vaccinare, premierul a afirmat că este mulțumit și crede că ar putea fi atins mai repede numărul de 10 milioane de români vaccinați.

„Campania de vaccinare merge bine. Încercăm să nu existe nicio doză liberă. M-am supărat când am văzut că la Timișoara sunt locuri libere. Nu se poate așa ceva. Obiectivul rămâne până la sfârșitul lunii septembrie să vaccinăm 10 milioane de români. Am putea spune că trecem în partea cealaltă a pandemiei. Sunt semne că ar putea fi mai devreme, dar ținta rămâne septembrie”, a mai spus Florin Cîțu.

 

×
Subiecte în articol: florin citu ati terapie intensiva