Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă este preconizată a avea loc în mai 2015, autorităţile având în plan restructurarea companiei şi, simultan, relansarea procesului de privatizare, conform raportului publicat marţi de Fondul Monetar Internaţional.
Managementul CFR Marfă a elaborat o listă cu măsurile de restructurare, incluzând reducerea cheltuielilor de personal, pentru a readuce compania pe profit în 2014 şi a preveni acumularea de arierate.
Autorităţile s-au angajat să sprijine managementul CFR Marfă în procesul de restructurare, şi bugetul companiei pentru 2014 include aceste măsuri.
În cazul în care restructurarea nu va avea efectele dorite, autorităţile au fost de acord să exploreze şi alte variante pentru ca procesul de restructurare să avanseze.
Punerea în aplicare cu succes a planului va necesita un puternic de sprijin din partea Guvernului, ca acţionar unic al societăţii, consideră reprezentanţii FMI.
Dacă o astfel de susţinere se dovedeşte a fi prea dificilă politic, autorităţile ar trebui plaseze voluntar CFR Marfă în proces de insolvenţă.