Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii la Cotroceni în data de 2 februarie a.c., după întâlnirea preşedintelui cu delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, "Traian Băsescu a ţinut să sublineze din nou că nu susţine introducerea unei accize suplimentare pentru benzină şi motorină deoarece nu o consideră necesară, cheltuielile bugetare putând fi acoperite fără aplicarea acestei accize".
Mai mult, preşedintele Băsescu a spus că nu semnează scrisoarea de intenţie, ceea ce va provoca disfuncţionalităţi majore în relaţia cu organismele financiare internaţionale.
"Se cuvin subliniate două aspecte ale acestei chestiuni. În primul rând, vedem cu toţii că preşedintele nu s-a împăcat, nici după mai bine de un an de zile de la alegerile din 2012, cu ideea că cetăţenii au ales altă cale decât cea pe care le-a arătat-o el în legislatura precedentă. La Palatul Victoria se află un guvern care nu are niciun motiv să asculte şi să-i îndeplinească dorinţele. Au făcut aşa guvernele Boc şi Ungureanu, ştim bine cu ce rezultate şi consecinţe. Prin urmare, ambiţia preşedintelui de a fi el cel care decide cum să se facă bugetul este ilegitimă. Semnătura pe care ar trebui s-o pună pe documentele referitoare la Acordul cu FMI nu are putere de decizie, ci doar de formalizare a deciziilor luate de guvern. Ştim că nu suportă acest gând. Dar, în decembrie va scăpa de coşmar!", a spus Gabriela Firea într-o declaraţie de presă.
"În al doilea rând, relaţia cu FMI a fost, în ultimii ani, un reper major al politicilor economice ale guvernului. Toate măsurile care s-au luat, sau care nu s-au luat, au fost discutate şi negociate cu delegaţia FMI. Pe de o parte, acest lucru a reprezentat o constrângere pentru guvern, dar şi o portiţă de scăpare în situaţii mai delicate. Toate lucurile pe care nu le-au putut face fostele guverne au fost puse în cârca FMI. În momentul de faţă, s-a schimbat radical paradigma. Fondul Monetar Internaţional nu mai este un profesor aspru pentru guvern, ci un partener de dialog.
În aceste condiţii, dezamăgit de faptul că FMI nu invalidează politica economică a guvernului USL, preşedintele Băsescu încearcă să preia abuziv rolul de cenzor al executivului. Din fericire pentru români, fără succes!", a mai spus senatorul PSD.