x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Geoană, despre studiul ISD - “Pactul PSD-PNL, nerealist”

Geoană, despre studiul ISD - “Pactul PSD-PNL, nerealist”

de Aniela Nine    |    25 Iun 2008   •   00:00
Geoană, despre studiul ISD - “Pactul PSD-PNL, nerealist”

Propunerea Institutului Social-Democrat “Ovidiu Şincai” privind realizarea unui pact de neagresiune electorală între PSD şi PNL pentru alegerile parlamentare, care să constituie o fază pregătitoare pentru o guvernare comună, este considerată de preşedintele social-democraţilor, Mircea Geoană (foto), drept una “nerealistă şi contraproductivă”.

ARGUMENTE. “O parte dintre propunerile avansate de studiul ISD sînt nerealiste sau contraproductive. Un aşa-numit pact de neagresiune cu PNL este, din punct de vedere politic, o propunere puţin nerealistă”, a comentat ieri Geoană. El a motivat prin aceea că şansa reală pentru un partid de opoziţie de a-şi maximiza voturile este să se raporteze critic la guvernare. Nici pentru liberali propunerea ISD nu a părut prea interesantă. Liberalul Crin Antonescu a respins ideea. “Poziţia noastră este foarte clară şi nu am avut niciodată dileme în această privinţă. Noi vom merge singuri în alegeri, vom merge cu un program al nostru şi vom merge hotărîţi să le cîştigăm, în sensul de a obţine cele mai multe voturi. Nu cred că e o variantă care să ne intereseze”, a spus Antonescu.

×
Subiecte în articol: politic