Senatorul (PSD) Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Botoşani, că partidul pe care îl reprezintă va avea în mod cert un candidat la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an, însă acesta nu va fi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
El a explicat, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că nu se poate ca un partid "atât de mare ca PSD" şi "care are o istorie de ctitorie politică în România să nu aibă propriul candidat", iar din acest motiv Călin Popescu Tăriceanu nu poate fi candidatul susţinut de PSD.
Geoană a subliniat că Tăriceanu "are susţinerea PSD ca preşedinte al Senatului şi în orice construcţie politică viitoare pe care domnia sa o va putea întreprinde".
Fostul lider PSD a criticat candidaţii partidelor de opoziţie care şi-au anunţat intenţia de a participa la prezidenţiale pe motiv că aceştia nu au venit cu un program concret de administrare a ţării.
"Ceea ce pe mine mă dezamăgeşte la cei care deja şi-au anunţat candidaturile este lipsa oricărui program cu privire la ce ar face dacă ar ajunge cumva preşedinţi. Toată lumea vorbeşte de calcule electorale, dar nimeni nu spune ce ar face pentru oameni", a mai afirmat Geoană.