x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nichita se intoarce!

Nichita se intoarce!

de Cristinel C. Popa    |    05 Aug 2015   •   20:14
Nichita se intoarce!
Sursa foto: FOTO: Cristinel C. Popa

Gheorghe Nichita, fostul primar al Iasiului, se intoarce! Nu la Primaria orasului, ci la sefia PSD. Membrii Biroului Politic Judetean i-au cerut (cu o singura exceptie) sa revina la conducerea filialei partidului.

Politicianul si-a dat acceptul, dar va trebui sa depuna si un document prin care sa renunte la autosuspendare. Nichita va detine sefia pana in octombrie, cand vor avea loc noi alegeri.

La sedinta Biroului Politic Judetean din aceasta dupa-amiaza, social-democratii au fost de acord ca Nichita sa renunte la autosuspendare si sa preia sefia filialei iesene.

“Am hotarat cu majoritate, de fapt n-au fost doi colegi din cei 18 cu drept de vot, au votat si invitatii, pentru ca a fost majoritate pentru, cu o singura abtinere, cea a dlui Vasile Catea, in rest toti cei prezenti …am votat si am hotarat sa sustinem propunerea celor din teritoriu, a membrilor Biroului Judetean de partid, care, cu o singura exceptie, au luat cuvantul, ceilalti toti au luat cuvantul si au sustinut ca domnul Nichita sa se intoarca la conducerea organizatiei”, a spus Victorel Lupu, presedinte interimar PSD Iasi.

Presedintele autosuspendat al PSD Iasi a spus ca este o onoare pentru el faptul ca i s-a acordat din nou incredere de catre colegi. Odata reintors la sefia filialei, Nichita spune ca va putea asigura unitatea si stabilitatea partidului.

“PSD Iasi are nevoie de unitate si nu de dezbinare. Le-am specificat colegilor ca afland toate acele actiuni care au fost pana acum, nu ma fac sa vin in fruntea PSD pentru a mai razbuna sau a razbuna pe unii sau pe altii, ci pentru a impaca si a uni oamenii din partid. Nu caut cearta, ci caut unitatea in partid”, a spus Gheorghe Nichita, presedinte autosuspendat PSD Iasi.

Fostul primar s-a autosuspendat din toate functiile detinute in PSD pe 7 mai, la doar cateva zile dupa ce a fost anchetat de catre procurorii DNA Bucuresti. Cat timp a fost autosuspendat, interimatul la conducerea organizatiei a fost asigurat de prim-vicepresedintele PSD Victorel Lupu.

In ciuda faptului ca Nichita a acceptat sa se intoarca la conducerea filialei iesene a partidului pana in octombrie, el a evitat sa spuna daca va candida sau nu la alegerile din organizatie care vor avea loc in acea perioada.

Fostul edil nu a precizat nici daca va lupta pentru un nou mandat la sefia Primariei. El a anuntat ca vrea mai intai sa-si clarifice situatia juridica si personala.

×
Subiecte în articol: psd iasi gheorghe nichita filiala