George Becali, candidat pentru un mandat de deputat în Sectorul 6 din Capitală, a declarat, după ce şi-a exprimat opţiunea electorală, că a votat "pentru Antonescu şi Ponta" pentru că sunt oamenii politici cu cea mai mare putere. Finanţatorul Stelei a estimat că vremea urâtă va aduce USL la 80%.
"Am votat Antonescu şi Ponta, pentru că pe ceilalţi din USL o să vedem, dar eu am votat pentru că am mare încredere în aceşti doi oameni. Nu a avut nimeni în Ţara românească atât de mare ca aceşti doi oameni dată şi de partidele lor, ca autoritate, şi de votul popular", a spus Becali, după ce a votat.
"Dacă nu se vor ţine de cuvânt (cei din USL, n.r.) eu atunci voi fi primul duşman (...) Nu am să-mi vând sufletul, nu am să mă duc în Iad pentru că trebuie să mint că aşa cere partidul, sau aliaţii mei politicieni. Nu, voi spune tot timpul adevărul, iar când nu va fi dreptate, atunci eu voi ţipa că nu e dreptate, exact ca Sf. Ioan Botezătorul", a continuat europarlamentarul.
Întrebat despre cum crede că va afecta vremea rea prezenţa la urne, Becali a spus că ninsorile şi viscolul vor creşte procentul obţinut de USL.
"Cu vremea e foarte bine, ştiţi de ce? Pentru că acei oameni care sunt înverşunaţi ca să voteze schimbarea se vor ridica din casă şi vor veni la vot pentru au aşteptat destul şi abia aşteptau vremea asta. Cei care nu votează USL nu se mai sinchisesc şi nu se mai obosesc ca să mai vină, deci cu vremea asta aşa a făcut Dumnezeu ca să câştige USL 80%", a conchis Becali.