Europarlamentarul Gigi Becali a declarat că "95 la sută" va candida la Preşedinţie în scrutinul din noiembrie, arătând că decizia finală va fi luată în funcţie de acordul familiei sale în acest sens şi precizând că este decis să înceapă strângerea de semnături.
"Nu sunt încă sută la sută sigur că voi candida, dar strâng semnăturile. Postul de europarlamentar îl voi menţine şi voi candida la Preşedinţia României", a declarat Becali.
El a precizat că, deşi îşi doreşte să candideze, decizia depinde de familia sa, care îşi doreşte să nu mai facă politică, având în vedere perioada petrecută în arest.
"Starea de spirit este datorită acelei arestări ale mele, dar pe mine mă ambiţionează mai mult acel eveniment pentru că - am să o spun şi am să o repet toata viaţa mea! - nu este posibil ceea ce s-a întâmplat în ţara românească, este ceva inadmisibil pe tot globul pământesc. Nu se poate ca trei tâlhari, care au crime la activ, anchetaţi pentru crime, să facă un denunţ ca un preşedinte de partid - chiar cum îl cheamă pe el, Becali, sau cum îl cheamă - i-a sechestrat şi să fie crezuţi hoţii şi tâlharii", a afirmat Becali.
Becali a mai spus că ideea de a candida i-a venit după ce a văzut sondajele de opinie, transmite Mediafax. "Deşi am spus tot timpul că nu candidez la funcţia de preşedinte, în sondajele de opinie eu am văzut că oamenii mă vor. Pentru mine şi pentru familia mea, un procent de 12-15 la sută, dacă ar fi în viitoarele alegeri prezidenţiale, este o performanţă care rămâne în istoria familiei mele", a spus Becali.
Întrebat despre adversarii săi în cursa prezidenţială, Becali a susţinut precizat că nu îl interesează Sorin Oprescu, Traian Băsescu, Mircea Geoană sau Crin Antonescu.
"Pe mine mă cheamă Becali şi nu am făcut politică niciodată influenţat de altă persoană. Eu iau hotărâri în funcţie de cum îmi spune mie conştiinţa şi cum îmi spune Dumnezeu la rugăciuni", a mai spus Becali.
Întrebat însă şi despre o posibilă candidatură la preşedinţie a partenerului său în alegerile europarlamentare, Corneliu Vadim Tudor, care, în acest context, i-ar fi adversar, Becali a afirmat că are o reţinere. Totuşi, Becali a opinat că, în eventualitatea în care ar candida, Vadim Tudor "oricum nu intră în turul doi", aşa că nu înţelege de ce ar fi "privat de această candidatură".
"Suntem camarazi într-un fel, pentru că am intrat împreună în Parlamentul European, dar, având în vedere dacă eram sigur că dânsul intra în turul doi, atunci nu mai candidam. Dar oricum nu intră în turul doi şi atunci de ce să fiu eu privat de această candidatură? Nu am niciun fel de obligaţie, nu am avut nicio obligaţie în faţa nimănui atunci când am mers cot la cot, braţ la braţ în cadidatura pentru europarlamentare", a conchis Becali. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro