x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anunț OFICIAL! Salariile mai multor categorii de bugetari au fost majorate

Anunț OFICIAL! Salariile mai multor categorii de bugetari au fost majorate

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2023   •   17:45
Anunț OFICIAL! Salariile mai multor categorii de bugetari au fost majorate

Guvernul va aproba în ședința de joi majorarea salariilor pentru mai multe categorii de bugetari. Este vorba, printre alții, de cadre didactice, de angajați ai caselor de pensii și ai direcțiilor de sănătate publică.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul va aproba, joi, majorarea salariilor pentru profesori și personalul din Educației, așa cum s-a convenit cu sindicatele din domeniu.

De asemenea, Guvernul va aloca fonduri suplimentare pentru plata burselor de merit, sociale și tehnologice în învățământul privat și confesional.

„Vom regla și o mare parte din inechitățile salariale pentru funcționarii din teritoriu ai Caselor de pensii, ANOFM-uri, ITM-uri, ANPIS, care vor fi aduși la nivelul salarial ai celor din structurile centrale. Același lucru se va întâmpla și pentru angajații din DSP, APIA, INA și Direcțiile Județene de Cultură, dar și pentru funcționarii din prefecturi, care vor fi aduși la nivelul salarial din Secretariatul General al Guvernului”, a mai spus Ciolacu.

Acesta a precizat că „pentru demnitarii din administrația centrală indemnizațiile vor rămâne înghețate și anul viitor”.

(sursa: Mediafax)

×