x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Guvernul adaugă la „Legea recunoștinței” indexarea veniturilor acordate revoluționarilor

Guvernul adaugă la „Legea recunoștinței” indexarea veniturilor acordate revoluționarilor

de Adrian Stoica    |    07 Iun 2022   •   07:45
Guvernul adaugă la „Legea recunoștinței” indexarea veniturilor acordate revoluționarilor

După mai mulți ani de amânări provocate de constrângerile bugetare, Executivul vrea acum să majoreze indemnizațiile acordate conform Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977. Prin Legea nr. 341/2004, cunoscută și ca „Legea recunoștinței”, plata acestor indemnizații trebuia actualizată anual, astfel încât ele să reflecte rata inflației, creșterea prețurilor și alți indici de referință la indexare, așa cum arată legea la articolul 4.

Cu toate acestea, sumele reparatorii plătite au rămas la nivel anului 2010.

Ultima amânare cu trei ani a corecției a fost făcută prin OUG 114/2018. În 2020  Societatea Civilă de Avocați Cuculis&Asociații a solicitat instanței de judecată să sesizeze Curtea Constituțională a României (CCR), cu privire la faptul că această ordonanță este neconstituțională, iar revoluționarii au dreptul să primească indemnizația indexată și calculată conform legii.  Cu toate acestea, CCR a respins excepția de neconstituționalitate, iar unul dintre motive era faptul că Guvernul face politica fiscală în funcție de resursele financiare pe care le are la îndemână,  ne-a declarat avocatul Adrian Cuculis.

De ce s-au blocat indexările

Conform Legii 341/2004, legiuitorul a stabilit că persoanele care au obținut certificatul de eroi sau urmașii celor decedați în timpul evenimentelor au dreptul să primească o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare ce sunt aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. În urma ambiguităților introduse de modificările în cascadă ale legislației în materie, instituțiile statului responsabile de aplicarea legii au luat în calcul la aplicarea coeficienţilor de multiplicare salariul mediu brut aferent anului 2010, viciind astfel drepturile acordate revoluționarilor. Revoluționarii se consideră discriminați de această măsură, în condițiile în care de-a lungul anilor Guvernul a indexat alte venituri publice, cum ar fi, de exemplu, pensiile de stat.

„(…) prin prezenta inițiativă se are în vedere înlăturarea numeroaselor situații conflictuale și litigioase prezente și viitoare care îngreunează nu doar activitatea instanțelor judecătorești, a instituțiilor, ci și a beneficiarilor Legii 341/2004 cu modificările și completările ulterioare, în multe cazuri fiind aplicate amenzi și dobânzi penalizatoare pentru fiecare zi de întârziere până la punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești.”

din Ordonanța de Urgență pregătită de Guvern

„Indemnizațiile reparatorii acordate revoluționarilor trebuie indexate anual. Sunt foarte mulți revoluționari care au ca unică sursă de venit această indemnizație. Unii au făcut credite bazându-se pe ea, dar ea nu a mai fost indexată din 2010. Gândiți-vă că aveți o pensie care nu a mai fost indexată din 2010. Acum Guvernul face ce trebuia să facă demult.”

Adrian Cuculis, avocat

Cât costă indexarea

Conform noului proiect de Ordonanță de Urgență care va fi adoptat în curând de Executiv, prevederile ei se vor aplica începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a actului normativ. Pentru următorii cinci ani, impactul negativ asupra bugetului de stat va fi de 1,42 miliarde de lei, din care se estimează că în acest an el va fi de 157 de  milioane de lei. 

Care sunt coeficienţii de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut

-pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate – un coeficient 1,10;

-soţ supravieţuitor al eroului martir – un coeficient de 1,10;

-părinte al eroului martir – un coeficient de 1,10;

-copil al eroului martir – un coeficient de 1,10 până la majorat sau până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află şi un coeficient de 0,50, după vârsta de 26 de ani;

-pentru marii mutilaţi – un coeficient de  2,00;

-pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate – un coeficient de 1,75;

-pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate – un coeficient de 1,50; 

-pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate – un coeficient de 1,25;

De asemenea, persoanele încadrate în categoriile menționate mai sus beneficiază de pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevăzută de lege, dar și de acordarea unei indemnizaţii lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6. 

 

×