Premierul Emil Boc şi-a prezentat ieri-dimineaţă priorităţile legislative în plenul Camerei Deputaţilor. Boc a vorbit mai mult pentru pereţi şi pentru scaune goale, pentru că puţini parlamentari au venit în sală la ora 10 dimineaţa pentru a-l asculta.
Premierul şi-a înşirat priorităţile legislative pentru care a cerut sprijinul aleşilor, printre care legea pensiilor, legea educaţiei, legea responsabilităţii fiscale, Codurile penal şi de procedură penală, legea pentru reabilitarea termică a clădirilor şi reforma constituţională. Contrariat, pesedistul Cristian Dumitrescu l-a întrebat pe Emil Boc dacă nu cumva şi-a citit discursul de la învestirea Guvernului, pentru că a spus exact acelaşi lucru. El i-a reproşat că, de fapt, legile de reformă a statului sunt priorităţile lui Traian Băsescu, iar legile economice sunt priorităţile FMI. Şi fostul premier Tăriceanu (foto) i-a cerut lui Boc să revină "cu picioarele pe pământ", pentru că menirea lui este să relanseze economia. "România este una dintre ţările cele mai afectate de criză şi m-aş fi aşteptat azi ca, profitând de această ocazie, domnul prim-ministru să vină cu un amplu program de măsuri economice de combatere a crizei", a susţinut Tăriceanu. El i-a propus că, dacă vrea să reformeze statul şi Parlamentul, să vină o dată pe săptămână în faţa parlamentarilor pentru a răspunde la întrebările opoziţiei, preşedintele să asiste la dezbateri pe marginea mesajelor politice pe care le transmite Parlamentului şi, nu în ultimul rând, să fie eliminată imunitatea şefului statului.
Citește pe Antena3.ro