x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Încă o excludere din USR, după cea a Olimpiei Ardelean

Încă o excludere din USR, după cea a Olimpiei Ardelean

19 Dec 2019   •   13:32
Încă o excludere din USR, după cea a Olimpiei Ardelean

Biroul Naţional al USR, întrunit miercuri seara, a decis excluderea Claudiei Postelnicescu din partid, pe motiv că aceasta "a făcut zeci de acuzaţii neprobate, atacuri la persoană, calomnii, atât pe grupurile interne, cât şi pe profilul public", iar unele postări au fost ulterior preluate şi de presă.

Biroul Naţional al USR, întrunit într-o şedinţă care a durat mai multe ore, a avut pe ordinea de zi "şi analiza sesizărilor rămase restante de la şedinţa de săptămâna trecută a Biroului Naţional".

În privinţa sesizărilor, membrii BN au decis suspendarea pentru trei luni a lui Ciprian Lupaş, "pentru că a distribuit informaţii false, calomniatoare, preluate ulterior de presă", şi suspendarea pentru un an a lui Vişinel Bălan, "pentru că a făcut acuzaţii de fraudă la votul electronic pentru alegerea preşedintelui USR, acuzaţii care nu au fost niciodată probate".

"De asemenea, Vişinel Bălan a făcut acuzaţii de grup infracţional în jurul preşedintelui USR, acuzaţii neprobate. Toate aceste acuzaţii au fost preluate ulterior de site-uri de presă sau pagini de Facebook. De asemenea, din poziţia de membru BJ Giurgiu a jignit în mod repetat colegii", a motivat USR.

Conducerea USR a mai decis suspendarea pentru şase luni a lui Daniel Giurcă, iar Cosmin Stoienoiu a fost suspendat un an, acuzaţi că "au şters fişiere cu informaţii confidenţiale din baza de date a partidului", fiind vorba de minutele şedinţelor Biroului Naţional în care erau consemnate toate deciziile.

Sancţiunile au fost aplicate în baza articolului 13 din statutul USR care prevede obligaţiile membrilor, a menţionat USR.

"Da. Prostie fudulă, aroganţă. Îi excludem şi sancţionăm pe cei care ne arată mediocritatea şi prostia şi clamăm interesul partidului când de facto prostia e individuală, pe persoană fizică", a reacţionat pe Facebook Claudia Postelnicescu.

În postarea anterioară, pentru care primit sancţiunea, Claudia Postelnicescu arăta că iubeşte USR şi valorile care l-au fondat, dar lupta sa este "cu impostorii care l-au confiscat pe grup organizat şi doar în scopul propăşirii personale. Nu sunt singura în această luptă. Ea se duce de peste un an în multe filiale şi e crâncenă. Oamenii noi s-au dovedit a fi fără însuşiri şi atunci îi vânează pe cei care le au din plin. Barna nu este decât un pion pe tabla de şah a altcuiva. Din acest motiv trebuie să plece", a susţinut aceasta.  

AGERPRES

×