x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Info

Info

07 Dec 2005   •   00:00
PROIECT ANTIMIGRATIE. Consilierii care isi vor da demisia sau vor fi demisi din partidele pe listele carora au fost alesi isi vor pierde mandatele. Acelasi lucru se va intampla si cu primarii care isi dau demisia din partidele care i-au sustinut pentru obtinerea acestor functii. Aceste doua prevederi vor fi introduse in proiectul legii pentru stoparea migratiei politice si vor fi sustinute de toate partidele care alcatuiesc coalitia de guvernamant, dupa cum a declarat ieri purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca. (Dana Piciu)

STATUTUL PARLAMENTARILOR. Deputatii si senatorii vor avea la 20 decembrie o sedinta de plen comuna, sedinta ce va avea pe ordinea de zi, daca proiectul va fi finalizat, si Legea privind statutul parlamentarului. Potrivit liberalului Titu Gheorghiof, articolul cu privire la pensiile suplimentare ale parlamentarilor va fi reformulat, iar cel privind ajutorul in caz de deces ar putea fi eliminat. (Carmen Vintila)

CHIUL LA CAMERA. Deputatii au absentat ieri pe capete la lucrarile din plenul Camerei. Sedinta a durat doar 30 de minute si a fost suspendata din lipsa de cvorum, in sala fiind prezenti 146 de alesi, fata de 167 cat era nevoie pentru cvorumul de vot final. Ei au reusit insa sa dezbata un proiect privind pensionarea judecatorilor si procurorilor financiari ai Curtii de Conturi, schimband propunerea de adoptare in una de respingere. (Lavinia Dimancea)

PRM ATACA BUGETUL. 27 de senatori, 8 apartinand grupului PSD si 19 PRM, au depus ieri la Curtea Constitutionala o sesizare privind neconstitutionalitatea bugetului de stat pe anul 2006, care a fost aprobat de Parlament saptamana trecuta. Anuntul a fost facut de vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas. (Carmen Vintila)

PC SPRIJINA ORFANII. Fiecare dintre membrele Clubului Femeilor Conservatoare va avea grija de cate un copil de la Centrul de primire minori "Pinocchio". Politicienele ii vor ajuta la lectii pe copiii orfani si se vor ocupa de educatia lor. Aceasta actiune face parte dintr-un program mai amplu initiat de conservatoare.

"Ne-am propus ca aceasta actiune sa nu fie facuta doar cu ocazia Sarbatorilor, ci permanent", a declarat liderul Clubului Femeilor Conservatoare, Liliana Ghervasuc. (Dana Piciu)

COD ELECTORAL. Conducerile Senatului si a Camerei Deputatilor au hotarat ieri infiintarea unei comisii comune care sa elaboreze un Cod Electoral. "Vor incerca sa realizeze o formula majoritara, daca nu consensuala, in legatura cu modificarile Legii electorale pentru alegerile parlamentare, dar si, impreuna cu Consiliul Legislativ, sa elaboreze un Cod Electoral care sa puna impreuna toate reglementarile in domeniul electoral", a precizat presedintele Camerei, Adrian Nastase. (Carmen Vintila)

CIA, COMISIE DE ANCHETA. Conducerile Camerei Deputatilor si a Senatului au hotarat ieri, cu patru abtineri, formarea unei comisii parlamentare care sa lamureasca acuzatiile privind existenta unor baze CIA pe teritoriul Romaniei. Impotriva constituirii acestei comisii s-a declarat liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, care a sustinut ca "este un lucru care nu poate sa duca decat la efecte negative de imagine asupra tarii". (Carmen Vintila)

REPLICA LUI BOC. Liderul PD, Emil Boc, sustine ca Marko Bela spune adevarul numai pe jumatate atunci cand si acuza pe democrati ca au promis sustinerea proiectului de lege privind statutul minoritatilor nationale. Potrivit lui Boc, reprezentantii coalitiei au convenit si au semnat ca vor sustine legea statutului minoritatilor nationale in forma in care a fost elaborata de Guvern, dar cu amendamentele acceptate, respectiv ale Comisiei de la Venetia. (Elena Stanciu)

×
Subiecte în articol: politic