x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Înzestrarea armatei: MapN aşteaptă încă oferta americanilor pentru avioane

Înzestrarea armatei: MapN aşteaptă încă oferta americanilor pentru avioane

de Aniela Nine    |    08 Sep 2009   •   00:00

Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, prezent marţi la audieri în comisiile parlamentare de apărare, a precizat că ministerul nu a primit încă oferta din partea americanilor în privinţa achiziţionării de avioane, o informare în acest sens aşteptându-se în perioada următoare.

"Aşteptăm să primim toate informaţiile de la partea americană, pentru a putea să le punem pe masa CSAT apoi această problemă şi a lua o decizie". Întrebat dacă tipul de avioane care vor fi achiziţionate este F-16 second hand, Stănişoară a spus că "este vorba şi de F-16", dar că încă nu a fost luată încă nicio decizie şi nici "nu s-a îndreptat într-o anumită direcţie această decizie", ministerul aflându-se în etapa în care "adună" informaţii de pe piaţă despre diferitele tipuri de avioane pentru a avea un tablou complet. Întrebat dacă se ia în calcul să se plătească numai utilizarea acestor avioane, ministrul a spus că " nu ştim dacă va fi vorba numai de închiriere. Vom vedea atunci când vom avea oferta de la partea americană, aşteptată până la sfârşitul anului". Cât priveşte subfinanţarea armatei, Stănişoară a spus că nu se pune problema întreruperii  derulării programelor de înzestrare, ci este vorba de o amânare a plăţilor.


ANCEX ŞI AGENŢIA DE OFFSET, SALVATE

Una din concluziile discuţiilor avute cu membrii comisiilor de apărare a fost, în contextul restructurării agenţiilor guvernamentale, nevoia păstrării Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor şi a Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială (agenţia de offset). Preşedintele comisiei senatoriale de apărare, Theodor Meleşcanu, a explicat că desfiinţarea acestor agenţii extrem de importante pentru apărare ar duce la pierderi la buget, prin preluarea activităţilor acestora de către firme private. "E bine ca aceste două agenţii să rămână de sine stătătoare", a fost de acord ministrul Stănişoară cu ideea.

×
Subiecte în articol: politic