x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis a primit mandatul de preşedinte: Românii, prin votul lor, au spus foarte clar: Stop şi de la capăt!

Iohannis a primit mandatul de preşedinte: Românii, prin votul lor, au spus foarte clar: Stop şi de la capăt!

21 Noi 2014   •   12:24
Iohannis a primit mandatul de preşedinte: Românii, prin votul lor, au spus foarte clar: Stop şi de la capăt!

Klaus Iohannis, președintele ales al României, a declarat, în cadrul ceremoniei de validare de la CCR, că va fi un președinte care va respecta Constituția.

"Multumesc CCR pentru celeritatea judecării acestei spețe importante nu doar pentru mine, ci și pentru România. Mulțumesc încă o dată românilor care au votat pe 2 și pe 16 noiembrie și celor care m-au votat pe mine. A fost un vot puternic și foarte clar. Este un moment festiv, dar vreau să remarc că acum după 25 de ani de la revoluția română, se încheie o etapă. Românii au spus foarte clar: Stop și de la capăt! Viziunea mea s-a împletit cu așteptările românilor. Le spun românilor încă o dată că se poate construi o Românie prosperă și puternică", a spus Iohannis.

Președintele a precizat că 'avem o Constituție bună, dar este nevoie de o revizuire pentru că se impun anumite modificări".

"Vreau să vă spun cu toată fermitatea că voi fi președintele care respectă Constituția", a încheiat Klaus Iohannis.

×