Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis marţi, la Iaşi, pentru evenimentul de aniversare a 100 de ani de la adoptarea la a modificărilor constituţionale din 20 iunie 1917, că "o naţiune este puternică dacă cetăţenii ei au încredere că legiferarea se face de către aleşi, şi nu pentru aleşi".
"Istoria ne arată că o naţiune este puternică dacă cetăţenii ei au încredere că legiferarea se face de către aleşi, şi nu pentru aleşi. O naţiune este puternică dacă cetăţenii au încredere în loialitatea şi responsabilitatea instituţiilor puse să servească interesul public, precum şi în integritatea exerciţiului mandatului public. Cetăţenii României au arătat că aşteaptă de la elitele lor un angajament ferm pentru un parcurs fără ocolişuri spre o astfel de naţiune", se arată în mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, care a fost citit pe scena Teatrului Naţional 'Vasile Alecsandri' din Iaşi de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.
În acelaşi mesaj, preşedintele României omagiază rolul determinant al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, precum şi angajamentul politic, patriotic şi vizionar al Guvernului şi Parlamentului României în realizarea, acum un secol, a unei Românii mai drepte şi mai democratice.
"Arareori se întâmplă ca, aflată într-unul din momentele cruciale ale existenţei sale, o naţiune să-şi datoreze atât de mult viitorul unei decizii politice, cât şi locului care a inspirat-o. Iaşul anului 1917 este un astfel de exemplu. A ţinut trează speranţa în salvarea fiinţei şi unităţii naţionale şi a fost citadela împotrivirii poporului român în faţa agresiunii bolşevismului. Pentru toate acestea, Iaşul rămâne în memoria poporului român şi trebuie cinstit ca un oraş - cetate a Marii Uniri. Omagiem astăzi actul prin care, la 20 iunie 1917, au fost create premisele constituţionale pentru reforma agrară şi electorală. Este un exemplu de viziune patriotică şi voinţă politică responsabilă. Legiferarea Parlamentului României din vara anului 1917 de la Iaşi este o dovadă că, în sensul său cel mai profund, principiul constituţional 'legea dispune numai pentru viitor' înseamnă a construi, a da formă viitorului şi direcţie naţiunii", se arată în mesajul prezidenţial.
Totodată, şeful statului menţionează rolul determinant pe care l-a avut Iaşul în urmă cu un secol, când a fost făcută reforma constituţională de la Iaşi.
"A legifera responsabil înseamnă a gândi pe termen lung, în respectul valorilor şi aspiraţiilor fundamentale ale naţiunii. Acum o sută de ani, acest lucru s-a realizat la Iaşi, într-unul din cele mai grele momente din istoria României. Adoptarea modificărilor constituţionale a avut o contribuţie determinantă la salvarea fiinţei naţionale, periclitată atât de război, cât şi de propaganda bolşevică. Atunci s-au pus bazele unui stat mai democratic, capabil prin sistemul său de drept să integreze mai bine corpurile sociale şi să se afirme pe plan internaţional", se mai menţionează în mesaj.
Şeful statului român a reamintit totodată că Guvernul şi Parlamentul au obligaţia morală să ofere ieşenilor un angajament concret pentru proiectele care dau substanţă unităţii naţionale.
Marţi, autorităţile ieşene organizează o serie de manifestări pentru a marca 100 de ani de la reforma constituţională de la Iaşi.
Pe 20 iunie 1917 Senatul României a adoptat, la Iaşi, înscrierea principiilor sufragiului universal şi, respectiv, al dreptului de proprietate în Constituţia României. Acest act de reformă constituţională radicală pentru acea epocă a fost precedat, pe 14 iunie 1917, de adoptarea sa de către Camera Deputaţilor, de propunerea adresată Parlamentului, printr-o declaraţie, de către prim-ministrul Ion I.C. Brătianu (6 mai 1917) şi de Proclamaţia Regelui Ferdinand I (din data de 5 aprilie 1917), prin care se promiteau ţăranilor soldaţi pământ şi drepturi cetăţeneşti.
Pentru a marca acest moment al Centenarului Reformei Constituţionale de la Iaşi (14-20 iunie 1917 - 14-20 iunie 2017), în cursul dimineţii de marţi a fost organizat un Te Deum în memoria făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. La slujba oficiată în Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de mitropolitul Teofan au fost participat reprezentanţi ai Preşedinţiei României, Principele Radu al României, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai mediului academic.
Evenimentul a fost urmat de întrunirea Solemnă a Autorităţilor Statului Român, care s-a desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. La manifestare au mai participat fostul vicepremier Vasile Dîncu, senatorul Iuliana Laura Scântei, vicepreşedintele Senatului, reprezentanţi ai Camerei Deputaţilor, Academiei Române, Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Episcopiei Romano Catolice şi Primăriei Municipiului Iaşi.
Tot marţi va fi organizat colocviul "Proiecţii constituţionale asupra României viitoare", desfăşurat în Aula "Carmen Sylva" a Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi. AGERPRES