x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ion Iliescu, despre ChatGPT: „Inteligența artificială nu prea are simțul umorului”

Ion Iliescu, despre ChatGPT: „Inteligența artificială nu prea are simțul umorului”

30 Sep 2024   •   11:30
Ion Iliescu, despre ChatGPT: „Inteligența artificială nu prea are simțul umorului”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Fostul președinte Ion Iliescu povestește că s-a conversat cu algoritmul de Inteligență Artificială ChatGPT, însă „preferă un interlocutor uman” iar AI „nu prea are simțul umorului”.

„Dacă mă întrebi ca om politic, eu am văzut multă inteligență artificială la viața mea, dar nu vreau să intru în detalii”, a mai precizat acesta, într-un interviu acordat lui Ionuț Vulpescu.

Ion Iliescu: Prefer un interlocutor uman, bag de seamă că inteligența aceasta artificială nu prea are simțul umorului.”

Ionuț Vulpescu: Dar despre ChatGPT?

Ion Iliescu: Trebuie să îți spun, ca să ne amuzăm, persoane din apropierea mea l-au întrebat ce crede că aș putea opina despre el. Iar răspunsul lui a fost că, dată fiind orientarea mea către tehnologie, e destul de sigur că l-aș putea plăcea. Prin urmare, mi-a câștigat încrederea. Spune și el ce găsește în bazele de date, dar face conexiuni interesante.

Prefer, însă, un interlocutor uman, bag de seamă că inteligența aceasta artificială nu prea are simțul umorului.

Încă ceva, l-au întrebat și care e cea mai bună replică din discursurile mele. În mod curios, a ales una care nu face parte din discursurile lucrate, ci din cele spontane, libere, din zile de tensiune, din 1990: „Vă cer să aveți încredere în ziua de mâine, în înțelepciunea oamenilor noștri”.

Dacă inteligența artificială a recunoscut că îndemnul la încredere e cel mai bun lucru, atunci îmi e clar că se recunoaște învinsă de ceva ce numai noi, ca ființe umane, putem avea în rarele noastre clipe de luciditate: deplina lăsare a vieții noastre în mâinile celuilalt, cu speranță.

Dacă mă întrebi ca om politic, eu am văzut multă inteligență artificială la viața mea, dar nu vreau să intru în detalii. S-ar putea ca inteligența artificială de acum să fie peste inteligența naturală a unor indivizi foarte artificial construiți de diferite grupări de interese pentru putere. Sunt și eu modern în felul meu.

Nu spun să ne întoarcem la mașina lui Turing, spun să o vedem în această evoluție a inteligenței artificiale, și să luăm ce se întâmplă acum ca o etapă firească a acestei evoluții. Eu sunt îngrijorat că oricât ar evolua tehnologia, inteligența socială nu se construiește doar prin algoritmi; nici empatia, nici solidaritatea", a explicat Ion Iliescu.

×