Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, sâmbătă, la Braşov, că istoricul Marius Oprea s-a înscris în ALDE, liderul partidului invocând ”o lungă şi fructuoasă colaborare” cu Oprea în perioada în care acesta a condus Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului.
”Cu Marius Oprea am avut o lungă şi fructuoasă colaborare, dar vreau să subliniez (...) activitatea lui statornică de militant anticomunist şi o altă latură pe care am apreciat-o foarte mult, la Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului unde prin contribuţia sa a adus la lumină noi fapte, noi elemente concrete care dovedesc profilul perioadei comuniste, caracterizat prin crime împotriva poporului român, prin teroarea pe care a instituit-o şi pe care s-a bazat pentru a conduce România 45 de ani”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Călin Popescu-Tăriceanu.
El l-a elogiat pe Oprea şi pentru perioada în care acesta i-a fost consilier la Guvern, pe probleme de securitate naţională. ”A avut o contribuţie însemnată la elaborarea pachetului legislativ de legi pe securitate naţională. După cum ştiţi săptămâna aceasta am fost la Cotroceni invitaţi de preşedintele Iohannis să discutăm pe aceste subiecte. Cu acest prilej am avut câteva întâlniri înainte cu Marius Oprea care ne-a reîmprospătat o serie de idei care se regăsesc în pachetul legislativ care a fost conceput în perioada 2007 şi care rămân valabile şi astăzi”, a spus Tăriceanu.
Printre aceste idei este şi constituirea unei comunităţi unice de interceptări scoase de sub controlul serviciilor de informaţii, astfel încât cercetarea penală să nu intre în atribuţiile lor.
Marius Oprea s-a născut în 1964, la Târgovişte. De profesie istoric, Oprea a fost consilier de stat la Cotroceni (1998-2000) în tipul mandatului lui Emil Constantinescu. În 2005-2010 a fost preşedinte al Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului.
Sursa: news.ro