x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ivan (PSD): Relaţiile din USL trebuie rediscutate, raportul dintre PNL şi PSD este de aproape 2 la 1

Ivan (PSD): Relaţiile din USL trebuie rediscutate, raportul dintre PNL şi PSD este de aproape 2 la 1

de Agerpres    |    09 Ian 2014   •   19:21
Ivan (PSD): Relaţiile din USL trebuie rediscutate, raportul dintre PNL şi PSD este de aproape 2 la 1

Preşedintele PSD sector 1, Cătălin Ivan, a declarat, joi, că este bine că liberalii constată că relaţiile din USL trebuie rediscutate, fiindcă raportul dintre PSD şi PNL este, potrivit lui, aproape de 2 la 1.

"Este bine că, până la urmă, realitatea este acceptată de partenerii noştri din PNL. Şi sondajele confirmă, şi ponderea parlamentară şi de la nivel local - toate arată că ponderea în USL s-a schimbat şi nu mai poate fi vorba de paritate în relaţiile dintre cele două partide. Un raport de 2:1 pentru PSD se apropie mai mult de realitate. Asumarea acestui fapt, inclusiv de colegii liberali, este un gest corect şi pe care îl salut", se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

Potrivit lui Ivan, PSD doreşte ca toate neînţelegerile din interiorul alianţei să fie lămurite şi rezolvate, "pentru a permite USL să funcţioneze politic la fel de unită precum se întâmplă în cazul guvernării şi a majorităţii parlamentare în cele mai importante momente cheie".

"Suntem parteneri în USL şi trebuie să continuăm în această formulă, iar cerinţele şi solicitările pe care le formulăm trebuie să ţină cont de ponderea fiecărei forţe politice din alianţă", a conchis Cătălin Ivan.

Anterior, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că în PSD nu s-a discutat despre reformularea documentelor USL şi că partidul său aşteaptă fapte concrete din partea şefului PNL Crin Antonescu prin care acesta să se reapropie de USL şi de social democraţi.

"Cred că este important ca PNL şi Crin Antonescu să îşi reformuleze faptele, pentru că ceea ce l-a apropiat pe Crin Antonescu şi PNL de Traian Băsescu au fost faptele din ultimele luni de zile. Noi aşteptăm ca faptele sale din perioada care urmează să îl apropie din nou de USL şi de PSD. După aceea discutăm şi de documente, bineînţeles", a precizat Cătălin Ivan.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat joi că a fost mandatat împreună cu o echipă de lideri liberali să poarte discuţii în USL referitoare la reformularea şi clarificarea documentelor, mecanismelor şi procedurilor de funcţionare ale Uniunii.

×
Subiecte în articol: USL catalin ivan