Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, astazi, la Baile Tusnad, ca maghiarii din Romania doresc sa-si pastreze identitatea, iar calea cea mai potrivita este obtinerea autonomiei. "In ceea ce priveste Romania si Transilvania cred ca trebuie sa pornim de la un simplu fapt: maghiarii din Romania doresc sa traiasca in Romania, in Transilvania, si sa-si pastreze identitatea, iar calea potrivita este autonomia. Dar autonomia nu e un scop in sine, ci un obiectiv care sa face posibila pastrarea identitatii nationale", a spus Kelemen Hunor, in cadrul lucrarilor Universitatii de Vara Tusvanyos.
Kelemen Hunor a amintit ca maghiarii din Romania isi pot folosi fara probleme simbolurile nationale si a subliniat ca UDMR pledeaza pentru deschidere si dialog.
"Cred ca munca de zi cu zi, mersul pas cu pas, ne duce mai aproape de obiectivul nostru. Ma refere la deschidere si dialog. Daca e vorba de autonomie trebuie sa gasim parteneri si am cautat parteneri in Parlamentul Romaniei. Noi nu am ales alta cale decat a deciziilor parlamentare", a spus liderul UDMR, citat de Agerpres.
In opinia acestuia, pentru crearea conditiilor de infaptuire a autonomiei este importanta axa Bucuresti-Budapesta-Bruxelles. El a explicat ca este nevoie de sprijinul unui Guvern puternic la Budapesta, cu greutate in forurile europene, dar Budapesta nu poate rezolva singura aceasta problema.
"Evident ca avem nevoie si de sprijinul Budapestei, este important sa avem un Guvern la Budapesta cu un cuvant greu de spus in Bazinul Carpatic si in UE si in oricare alt for unde se iau decizii privind viitorul comunitatii maghiare, dar in ultimele decenii am vazut ca Budapesta singura nu poate rezolva problemele, doar comunitatea poate rezolva problema, cu sprijinul Guvernului de la Budapesta. Cand vorbim de conditiile de infaptuire a autonomiei trebuie sa vedem aceasta axa Bucuresti- Budapesta - Bruxelles", a precizat liderul UDMR.
Opinia sa nu a fost impartasita de presedintele interimar al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, care considera ca este nevoie de un consens in randul comunitatii maghiare din Romania pentru obtinerea autonomiei si mai important decat axa Bucuresti - Budapesta - Bruxelles este axa Cluj-Napoca - Targu Mures - Odorheiu Secuiesc - Miercurea Ciuc - Sf Gheorghe.