Preşedintele Traian Băsescu a admis miercuri că a graţiat-o din milă pe avocata Nicoleta Constantin Mărăcine, sora Cameliei Stoian, cântăreaţă la restaurantul Pescăruş, unul dintre localurile bucureştene preferate de şeful statului. “Aş închide subiectul spunându-vă atât: avocata aceea era abandonată de soţ de doi ani, abandonată, nu divorţată, soţul plecat în Spania, şi avea şase copii din care doi cu dizabilităţi. Ce făceai cu copiii aceia? Antena 3 poate să spună orice, sunt lucruri umane peste care nu poţi să treci. Am considerat că judecătorii care au condamnat-o nu se vor simţi lezaţi când vor vedea motivaţia”, a declarat ieri Băsescu la Adevărul live. El a reluat practic, explicaţiile date săptămâna trecută, la Realitatea TV. Şeful statului explica atunci au fost mai multe fapte, avocata având mai multe plângeri penale şi, la un moment dat, trei fapte s-au contopit şi trebuia să meargă la închisoare cu pedeapsa de 5 ani şi două luni, cea mai mare pedeapsă, iar altă faptă, din alt proces, nu se contopise. "S-a contopit în decembrie 2009, dar eu o graţiasem în iunie 2009 sau în 2008, pentru ce trebuia să execute atunci, îi contopise patru fapte într-una singură, şi a mai primit o condamnare, după ce o graţiasem pentru aceste patru fapte. Eu ştiam de a cincea, dar nu era hotărârea definitivă. Când a fost decizia definitivă, am mai emis un decret şi pentru această faptă, pentru care îi dăduse ori un an şi două luni ori nouă luni", a mai spus Traian Băsescu. El a susţinut că a reţinut acest caz pentru că era vorba de şase copii. "Am spus: Frate, dacă mai merge şi în puşcărie, şi cu şase copii. (..) Am documentat foarte mult acest caz, este inclusiv o anchetă socială a Primăriei, care face poza acestei familii. Ce era să fac?", a mai spus şeful statului la Realitatea TV.
Explicaţiile lui Băsescu vin după ce luna trecută şeful statului a afirmat că "în al doilea mandat, nu existat nicio graţiere, nici măcar pe motive umanitare. (...) În al doilea mandat, am eliminat din activitatea mea funcţia gratierii. (...) Până acum, însă, nu am avut motive să acord nicio graţiere, în acest al doilea mandat".
Sora cântăreaţă, fraţii infractori
După aceste afirmaţii, cazul Nicoletei Constantin Mărăcine, prezentat în cadrul emisiunii Sinteza zilei de la Antena 3, a atras atenţia opiniei publice. Avocata, condamnată în două dosare penale ce aveau legătură cu mafia imobiliară, nu a executat nicio zi din pedepsele decise de instanţă, fiind graţiată în ambele cazuri de către Traian Băsescu. Mai mult, procurorul care a efectuat ancheta în acest caz a fost înlăturat din CSM, probabil o "răsplată" primită din partea mafiei care a găsit înţelegere şi clemenţă la Cotroceni, după cum a dezvăluit recent Jurnalul Naţional. Clemenţă la preşedintele Băsescu a găsit şi Tudorel Bunar, un condamnat la 4 ani de închisoare pentru tâlhărie şi încarcerat doar după ce fusese dat în urmărire generală pentru că nu se prezentase la arest după declararea sentinţei. Jurnaliştii Antena 3 au descoperit că elementul comun al celor două graţieri date de Traian Băsescu este Camelia Stoian - cântăreaţă la restaurantul Pescăruş, unul dintre localurile bucureştene frecventate de preşedinte, aceasta fiind sora celor doi condamnaţi pentru înşelăciune şi tâlhărie. După cum dezvăluia într-o discuţie telefonică avută cu unul dintre reporterii Antena 3, care s-a recomandat drept consilier prezidenţial care cerea amănunte despre graţierea fratelui său, Camelia Stoian nu numai că are discuţii personale cu Traian Băsescu, dar şi o mare putere de convingere asupra acestuia...