x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Laszlo Tokes îi cere lui Viktor Orban să susţină autonomia Ţinutului Secuiesc

Laszlo Tokes îi cere lui Viktor Orban să susţină autonomia Ţinutului Secuiesc

23 Iul 2022   •   20:50
Laszlo Tokes îi cere lui Viktor Orban să susţină autonomia Ţinutului Secuiesc
Sursa foto: antena3

Laszlo Tokes i-a cerut premierului ungar Viktor Orban să susţină aspiraţiile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc, în prezentarea pe care a susţinut-o la Școala de vară de la Băile Tușnad, relatează agenția MTI.

„Dorim să îl rugăm pe domnul prim-ministru să susţină eforturile de autonomie ale Ţinutului Secuiesc într-un mod mai eficient ca până acum, ştiind că integrarea fără drepturi comunitare şi fără autonomie este un teren propice pentru asimilare”, a declarat fostul episcop reformat.

Laszlo Tokes a amintit că incriminarea instituţiei autonomiei este o caracteristică a vieţii politice româneşti încă de la începutul anilor ’90. Conform MIT, politicianul l-a citat pe fostul preşedintele Ion Iliescu, dintr-un fost document secret făcut public, care în 1995 i-a spus secretarului de stat adjunct american Richard Holbrooke că aprobarea cererii de autonomie ar „duce la bantustanizarea României”.

Potrivit lui Tokes, această viziune s-a reflectat şi în declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a avut loc în urmă cu doi ani, atunci când acesta şi-a acuzat oponenţii social-democraţi că „vor să asigure o autonomie largă pentru Ţinutul Secuiesc” şi că „vor să dea Transilvania ungurilor”.

Potrivit fostului episcop reformat, din cauza faptului că la Bucureşti autonomia este incriminată în mod constant, şi viaţa politică maghiară din Transilvania este divizată de subiectul autodeterminării naţionale.

„Nu putem schimba această situaţie contradictorie decât printr-o voinţă publică unitară. Împreună cu aliaţii direcţi – Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi cu Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) – Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) va continua să lupte pentru autonomie în forma în care aceasta a fost descrisă şi în programul UDMR, şi nu va accepta niciun compromis”, a declarat politicianul. Acesta a mai adăugat că vor profita de avantajul prezenţei UDMR în Guvernul României pentru a da un nou impuls subiectului autonomiei, care necesită aprobarea Parlamentului României.

În opinia lui Laszlo Tokes, primul test al unităţii maghiare care se doreşte în Transilvania va fi elaborarea şi adoptarea legii minorităţilor, prevăzută în programul de guvernare.

×
Subiecte în articol: laszlo tokes Viktor Orban