Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să tranșeze disputa apărută între Parchet şi membrii comisiei parlamentare care anchetează alegerile din 2009. „Comisia Andronic” i-a cerut pentru a doua oară lui Lazăr să pună la dispoziţie dosarul „sufrageria lui Oprea”, clasat de Parchet în luna iunie.
Într-o scrisoare adresată ieri preşedintelui CSM, Mariana Ghena, Augustin Lazăr a cerut Consiliului să intervină în disputa iscată între Parchet şi parlamentarii din „Comisia Andronic”, după ce aceştia din urmă au cerut pentru a doua oară dosarul clasat de Parchetul General în legătură cu presupusa fraudare a finalei prezidenţiale din 2009. „În mod concret, este solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluţie de clasare ce vizează infracţiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public. În plus, Augustin Lazăr a solicitat CSM să aprecieze dacă ar fi necesară sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o cerere de constatare a existenţei unui conflict juridic de natură constituţională ivit între autoritatea legiuitoare şi autoritatea judecătorească.
Solicitarea procurorului general vine în contextul în care, săptămâna trecută, președintele comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea, a declarat că împreună cu președintele PSD, Liviu Dragnea, a stabilit că se va decide în coaliţia de guvernare dacă parlamentarii vor sesiza CCR cu privire la un conflict juridic între Parlament și Parchetul condus de Augustin Lazăr. La finalul ședinței de ieri a coaliţiei, Liviu Dragnea și C.P. Tăriceanu au anunțat că vor lua în discuție acest subiect doar în momentul în care „Comisia Andronic” va trimite o scrisoare care să solicite sesizarea CCR, însă în momentul de față o asemenea cerere nu există.
Parchetul General a clasat dosarul „sufrageria lui Oprea” pe motiv că procurorii nu au găsit niciun indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/inițiat de către persoanele nominalizate acte/acțiuni ce ar contura textul incriminator al infracțiunii de abuz în serviciu și al infracțiunii de falsificare a documentelor și evidențelor electorale.