Proiectul de lege a educaţiei a fost dezbătut în acest week-end în Comisia de învăţământ a Senatului. Lucrările comisiei s-au desfăşurat doar cu participarea senatorilor opoziţiei. Preşedintele comisiei, senatorul PDL Mihail Hărdău, a acuzat că lucrările comisiei din week-end sunt în afara regulamentului şi a susţinut că toate articolele dezbătute în aceste două zile vor trebuie rediscutate. Ecaterina Andronescu (PSD), care este şi vicepreşedinte al comisiei şi a condus lucrările, a spus însă că dezbaterile sunt regulamentare. Sâmbătă, senatorii opoziţiei au adoptat un amendament care prevede că soţii, rudele şi afinii de gradul III inclusiv nu pot deţine în acelaşi timp funcţii de conducere în universităţi de stat.