x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liber la denunţarea protocoalelor SRI-DNA

Liber la denunţarea protocoalelor SRI-DNA

16 Oct 2018   •   10:17
Liber la denunţarea protocoalelor SRI-DNA

Comisia Juridică a Senatului a dat ieri undă verde proiectului de lege privind desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi DNA, iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. În baza acestei legi, toate persoanele care se consideră prejudiciate, inclusiv cei doi iniţiatori, pot cere revizuirea sentinţelor, anularea probelor şi despăgubiri.

Proiectul prevede declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi a tuturor documentelor care conţin informaţii clasificate în baza acesteia. Actul normativ a fost adoptat cu patru voturi „pentru” şi două „împotrivă”.

În forma iniţială, proiectul prevedea ca termenul în care persoanele vătămate se pot adresa instanţei să fie de 6 luni, dar acesta a fost extins la trei ani.

 "Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”, prevede iniţiativa legislativă.

Conform unei alte modificări aduse proiectului, “cauzele în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei Instanţe care a soluţionat fondul cauzei".

După votul în plenul Senatului, proiectul va merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: protocoale SRI-DNA