Liderii USR acuză PSD că blochează, din nou, eliminarea pensiilor speciale ale primarilor
USR acuză parlamentarii social-democrați că, prin absența de la ședința Comisiei pentru administrație, proiectul de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii și foștii aleși locali nu a primit raport, situație în care aleșii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie, scrie Mediafax
„Prin absența deputaților PSD de la ședința Comisiei pentru administrație, proiectul USR de abrogare a pensiilor speciale pentru actualii și foștii aleși locali nu a primit nici astăzi raport, drept pentru care nu a putut fi dezbătut și votat în ședința de azi a plenului Camerei Deputaților, ultima din actuala legislatură. În această situație și cum aleșii locali ar urma să primească pensii speciale de la data de 1 ianuarie 2021, devine obligatoriu ca printre primele măsuri ale noului Guvern să se numere emiterea unei ordonanțe de urgență de abrogare a acestor pensii speciale”, transmite USR.
Liderii Uniunii reamintesc că pensiile speciale pentru foștii și actualii primari, șefi de consilii județene și adjuncții lor – calculate în funcție de numărul de mandate avute și de actualele indemnizații, în unele cazuri de peste 15.000 de lei pe lună – au fost stabilite prin Codul administrativ adoptat, prin ordonanță de urgență, de Guvernul Dăncilă.
„Ca urmare a unui amendament depus de USR la Legea bugetului de stat pe anul 2020, a fost prorogat termenul de acordare a acestora până la 1 ianuarie 2021. Ulterior, USR a depus proiect de lege de modificare a Codului administrativ în sensul abrogării acestor pensii speciale. Acest proiect de lege nu a fost însă adoptat până acum deoarece, în mod sistematic, deputații PSD au sabotat ședințele Comisiei pentru administrație, având tot interesul ca proiectul USR să nu intre în vigoare și, ca atare, zeci de mii de foști și actuali primari și șefi de CJ-uri, precum și adjuncții lor, să îngroașe de la 1 ianuarie 2021 rândurile pensionarilor speciali”, se arată în comunicatul USR.
Liderii USR precizează că dacă acest proiect de lege nu va fi adoptat în timp util de noul Parlament, printre primele măsuri ale noului Guvern se va număra emiterea unei ordonanțe de urgență de abrogare a pensiilor speciale ale aleșilor locali.

Ştiri din .ro
7.000 de lei amendă după protestul din centrul Capitalei, fără respectarea regulilor
Valeriu Gheorghiţă: Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi ridicată luni
Un studiu în Israel arată că vaccinul protejează împotriva cazurilor severe
Peste 45.000 de români, vaccinați în ultimele 24 de ore în România
Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”
Schior accidentat în Munții Făgăraș
Clotilde Armand: Sporuri „flagrant discutabile” la Poliția Locală Sector 1
Șeful Ikea avertizează că tensiunile comerciale vor duce la creșterea prețurilor
OMS spune că pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial
Meghan Markle a dezvăluit de ce a decis să acorde un interviu realizatoarei Oprah Winfrey
Cristian Diaconescu este noul președinte al Partidului Mișcarea Populară
Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia
Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului
VIDEO: Val de proteste NAȚIONALE împotriva vaccinării: Mii de oameni au ieșit pe strazi în Capitală și în țară
