x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lista lui Juncker pentru Comisia Europeană. România va primi Politica Regională - Reuters

Lista lui Juncker pentru Comisia Europeană. România va primi Politica Regională - Reuters

09 Sep 2014   •   23:41
Lista lui Juncker pentru Comisia Europeană. România va primi Politica Regională - Reuters
Sursa foto: Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și viitorul comisar european Corina Crețu.

Germania şi Belgia vor obţine două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, Comerţul şi Reglementarea Competiţiei, respectiv, în timp ce România va primi Politica Regională, potrivit unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noul executiv al UE obţinută de agenţia Reuters. Jean-Claude Juncker, va prezenta miercuri la ora 10.00 GMT lista de comisari şi posturile lor pentru următorii cinci ani.

Lista nu menţionează nominalizarea pentru unele dintre poziţiile de vârf și ar putea de asemenea suferi schimbări înainte ca Juncker să facă anunţul oficial miercuri, mai precizează Reuters.

Lista de posturi şi comisari:

Politică Regională - România, Corina Creţu
Politică Externă - Italia, Federica Mogherini
Justiţie - Suedia, Cecilia Malmstrom
Transporturi - Cehia, Vera Jourova
Mediu - Danemarca, Margarethe Vestager
Energie şi Schimbări Climatice - Marea Britanie, Jonathan Hill
Politici Vamale - Ungaria, Tibor Navracsics
Internet şi Cultură - Cipru, Chrystos Stylianides
Migraţie, Drepturi şi Afaceri Interne - Grecia, Dimitris Avermaopoulos
Agricultură - Irlanda, Phil Hogan
Comerţ - Germania, Guenther Oettinger
Piaţă Internă - Polonia, Elzbieta Biekowska
Cercetare şi Inovare - Spania, Miguel Arias Canete
Taxe şi Combaterea Fraudelor - Bulgaria, Kristalina Georgieva
Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale - Portugalia, Carlos Moedas
Competiţie - Belgia, Marianne Thyssen
Pescuit - Croaţia, Neven Mimica
Afaceri Economice şi Monetare - Franţa, Pierre Moscovici
Dezvoltare - Slovacia, Maros Sefcovic
Politica de Vecinătate - Austria, Johannes Hahn
Tineret şi Multilingvism - Malta, Karmenu Vella
Sănătate şi Siguranţă Alimentară - Lituania, Vyentis Andriukaitis.

×