x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Nu se poate vota online la Congresul PNL

Ludovic Orban: Nu se poate vota online la Congresul PNL

17 Sep 2021   •   15:36
Ludovic Orban: Nu se poate vota online la Congresul PNL
Sursa foto: Lucian Alecu

Nu se poate vota online la congresul PNL din 25 septembrie deoarece nu poate fi asigurată securitatea votului, spune Ludovic Orban: „Așa cum a ieșit articolul din BPN nu îngăduie speculațiile”.

„Noi am convocat Consiliul Național pentru a vota modificările care au fost aprobate în cadrul Biroului Politic Național, modificări pe care le-am aprobat în unanimitate, adică consens între cele două echipe aflate în competiție. Sigur că e acolo un articol cu privire la organizarea ședințelor forurilor statutare online. A existat o propunere de a putea organiza online, dar forma finală a fost aprobată ca urmare a intervenției mele. Propunerea care va fi supusă votului Consiliului Național este aceea că în situații excepționale se pot organiza ședințele forurilor statutare online, cu excepția acelor ședințe la care este necesar votul secret”, spune Ludovic Orban.

El apreciază că nu se va putea vota online la congresul partidului din 25 septembrie.

„Așa cum a ieșit articolul din BPN nu îngăduie speculațiile care au apărut că se va putea vota online la congres. La ora actuală nu avem un sistem de asigurare a securității votului”, conchide Orban.

Potrivit unor informații apărute în spațiul public, susținătorii lui Florin Cîțu ar urma să ceară, sâmbătă, ca la congres să se voteze online, în contextul creșterii numărului de infecții cu COVID-19 din Capitală.

Mediafax

×
Subiecte în articol: pnl congres ludovic orban