x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Maia Sandu, primită la Cotroceni de Klaus Iohannis

Maia Sandu, primită la Cotroceni de Klaus Iohannis

29 Iul 2022   •   10:16
Maia Sandu, primită la Cotroceni de Klaus Iohannis
Sursa foto: Hepta

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită, vineri, la Palatul Cotroceni, de Klaus Iohannis. Este prima vizită în țara noastră după ce R. Moldova a primit statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în România, la invitația șefului statului român, anunța joi Administrația Prezidențială.

„Această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. În contextul întrevederii, președintele României va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022. Pe lângă tema susținerii parcursului european al Chișinăului, vor fi discutate evoluțiile regionale în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova. Președintele Klaus Iohannis va evidenția asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care aceasta se confruntă, și vor fi discutate modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe”, conform comunicatului de presă.

Totodată, potrivit sursei citate, va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformelor necesare integrării europene.

„În cadrul convorbirilor celor doi președinți, vor fi abordate, de asemenea, teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie. Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanțiale a dialogului și a cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât și în plan guvernamental și parlamentar, în spiritul comunității de limbă, cultură și istorie împărtășite de România și Republica Moldova, precum și al Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: maia sandu