Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, ambasadorul României în SUA, a anunţat că a solicitat Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI "să reflecteze serios asupra multiplelor alegaţii privind interceptări ilegale, ofiţeri acoperiţi, incompatibili, presiuni asupra justiţiei", să aducă dovezi şi să audieze şi alte persoane, cum ar fi liderul PSD Liviu Dragnea sau fostul premier Victor Ponta.
"Am discutat foarte mult şi de protocoale, de proceduri interne. Eu am susţinut necesitatea acestor protocoale având în vedere etapa istorică prin care a trecut România. Am susţinut că serviciul a fost întotdeauna în cadrul legii şi al Constituţiei şi, până la urmă, puterea adevărului va prevala în faţa unor alegaţii şi chiar a unor calomnii care se mai spun uneori şi în spaţiul public. Şi am cerut comisiei totuşi să reflecteze serios dacă la multiplele alegaţii privind interceptări ilegale, ofiţeri acoperiţi, incompatibili, presiuni asupra justiţiei să se aducă dovezi şi să se audieze şi alte persoane, de pildă dl Liviu Dragnea, dl Victor Ponta", a afirmat George Maior, la finalul audierii sale de către Comisia SRI.
Pe de altă parte, George Maior spune despre fostul şef al ANI, Horia Georgescu, că este un bun profesionist, şi a dorit să precizeze că SRI nu produce dosare, ci doar transmite informaţii.
"Am discutat amplu şi despre acest subiect, am spus că dl Georgescu a fost un bun profesionist la ANI, dar că din punct de vedere al serviciului, serviciul nu produce dosare, doar transmite informaţii şi că răspunderea prelucrării acestor informaţii aparţine agenţiei care le primeşte", a precizat fostul şef al SRI. AGERPRES