x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, după cifrele INS privind inflația: Datele oficiale arată că viziunea a fost corectă

Ciolacu, după cifrele INS privind inflația: Datele oficiale arată că viziunea a fost corectă

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2024   •   11:30
Ciolacu, după cifrele INS privind inflația: Datele oficiale arată că viziunea a fost corectă
Sursa foto: FB Marcel Ciolacu

Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă, susține premierul Marcel Ciolacu, după publicarea, joi, de către INS a datelor care arată o scădere a ratei inflației în luna martie.

Premierul Marcel Ciolacu arată, joi, într-o postare pe Facebook, că rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor INS, că PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria țării, peste 1600 mld lei, tot conform datelor INS, și că numărul românilor aflați în sărăcie extremă (deprivare materială și socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022, potrivit cifrelor Eurostat.

„Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă. Investițiile cresc economia și, în mod special, investițiile în infrastructura mare reprezintă soluția pentru reducerea decalajelor în zonele mai puțin dezvoltate”, susține Ciolacu.

El amintește și un alt obiectiv ale guvernării, creșterea puterii de cumpărare a românilor.

„În paralel, așa cum am promis, principalul obiectiv al guvernării a fost creșterea puterii de cumpărare, mai ales pentru cei cu venituri reduse. Am atacat creșterea nesimțită a prețurilor prin plafonarea prețului la utilități și a marjei comerciale la alimentele de bază și, în același timp, am venit cu măsuri active de creștere a veniturilor salariaților (prin creșterea salariului minim) și a pensionarilor (prin creșterea pensiilor), prin pachete de sprijin pentru cei vulnerabili (vouchere pentru facturile la utilități și pentru alimente)”, mai arată șeful Guvernului.

Conform INS, rata anuală a inflaţiei în România a scăzut, în luna martie a acestui an, la 6,6%. În februarie era 7,23%.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu ins inflatia