x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mariana Câmpeanu: Este exclusă restricţionarea liberei circulaţii în UE pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014

Mariana Câmpeanu: Este exclusă restricţionarea liberei circulaţii în UE pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014

09 Sep 2013   •   21:31
Mariana Câmpeanu: Este exclusă restricţionarea liberei circulaţii în UE pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014

Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu, a declarat, luni, la finalul vizitei oficiale întreprinse în Olanda, că nu se mai poate pune problema restricţionării liberei circulaţii în Uniunea Europeană pentru lucrătorii români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014, iar autorităţile din Regatul Ţărilor de Jos sunt preocupate de combaterea eficientă a exploatării lucrătorilor migranţi şi a dumpingului social, informează agerpres.ro.

"Am ajuns, duminică după-amiază, în Olanda şi am avut la Ambasada României o întâlnire de lucru cu reprezentanţi de marcă ai mediului guvernamental, social şi de afaceri, cu participarea consulului general onorific al României şi a ambasadorului Olandei în România, Matthijs van Bonzel. Practic, am abordat temele conferinţei de azi (luni - n.r.) la nivel înalt care au vizat libera circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană. Foarte multe discuţii s-au axat pe găsirea celor mai bune metode pentru a combate exploatarea lucrătorilor migranţi şi a dumpingului social', a spus Mariana Câmpeanu.

Întrebată dacă, în Olanda, s-a manifestat îngrijorare cu privire la eventuala "avalanşă" de lucrători români şi bulgari, începând din ianuarie 2014, ministrul Muncii a confirmat existenţa unor asemenea temeri, iar mesajul transmis la reuniunea la nivel înalt şi în interviurile acordate presei olandeze s-a axat, în principal, pe "drepturile pe care trebuie să le aibă lucrătorii migranţi, pentru că nu se pune problema restricţionării în continuare a mobilităţii în UE'.

"De altfel, în urma discuţiilor care au avut loc, atât în sesiunea plenară a reuniunii, cât şi în sesiunile tematice, a rezultat o opinie aproape unanimă că nu putem să restricţionăm libera circulaţie a lucrătorilor, dar, în acelaşi timp, trebuie să le asigurăm drepturi egale cu ceilalţi cetăţeni ai ţării unde ei merg să lucreze', a adăugat Câmpeanu.

Aceasta a precizat că un europarlamentar olandez a susţinut, în cadrul reuniunii, o alocuţiune în care a subliniat necesitatea identificării acelor metode şi măsuri prin care să fie asigurate drepturi egale pentru toţi lucrătorii, indiferent din ţara de unde provin sau unde vor să lucreze, temă susţinută şi de reprezentanţii ţării-gazdă, aceştia subliniind că "trebuie combătută exploatarea lucrătorilor, dumpingul social, simultan cu asigurarea aceloraşi drepturi pentru toţi lucrătorii".

În altă ordine de idei, ministrul român al Muncii a arătat că urmează să semneze, marţi, în Belgia, un protocol de colaborare şi că va vizita un oraş unde se derulează un program pentru integrarea populaţiei rome.

"Cred că şi schimburile de opinii pe care le voi avea în Belgia cu ministrul Ocupării, Monica De Coninck, vor fi pe aceeaşi linie de promovare a liberei circulaţii şi a drepturilor lucrătorilor', a încheiat şeful de la Muncă.

Luni, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România, Mariana Câmpeanu, a efectuat o vizită oficială în Regatul Ţărilor de Jos, la invitaţia omologului său, Lodewijk Asscher.

Vizita a avut loc în contextul în care Regatul Ţărilor de Jos va liberaliza, la 1 ianuarie 2014, piaţa muncii pentru cetăţenii români, dată la care se încheie perioada maximă de restricţii, de şapte ani, prevăzută prin Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Totodată, Mariana Câmpeanu a participat, în calitate de invitat principal, la Reuniunea la nivel înalt privind libera circulaţie a forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Sociale şi Forţei de Muncă din Olanda, în cooperare cu alte ministere şi cu autorităţile locale din Haga, Rotterdam şi Westland. 

×
Subiecte în articol: imigranti romani mariana campeanu