x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Membru PNL: Am văzut prieteni care nu mai sunt prieteni. Am văzut oameni care nu se mai salută.

Membru PNL: Am văzut prieteni care nu mai sunt prieteni. Am văzut oameni care nu se mai salută.

25 Sep 2021   •   15:02
Membru PNL:  Am văzut prieteni care nu mai sunt prieteni. Am văzut oameni care nu se mai salută.

Liberalul Virgil Guran a făcut apel la unitatea partidului, spunând că a văzut, sâmbătă, la Congres, prieteni care nu mai sunt prieteni, oameni care nu se mai salută: „Așa ceva nu trebuie să se întâmple în PNL”, a spus președintele PNL Dâmbovița.

Virgil Guran și-a început discursul prin aducerea aminte a alegerilor interne de acum patru ani, când el a prezentat mesajul lui Mircea Ionescu Quintus.

„Cred că în acest moment se uită de undeva de sus la noi și nu îi place deloc ceea ce vede, ce se întâmplă în PNL și cred că ar trebui să îl ascultăm și să ne dea Dumnezeu mintea să alegem ceea ce trebuie”, a spus Guran.

Acesta a comparat fotbalul cu politica.

„Eu m-am ocupat vreo 25 de ani de fotbal și vă spun ceva: niciodată când echipa a mers nu am schimbat antrenorul. Așa că nu avem niciun motiv să ne schimbăm antrenorul. Ludovic trebuie să rămână președinte”, a mai spus liderul liberal.

Guran a spus că altele ar trebui să fie problemele, pentru că oamenii îl opresc și întreabă: „Ce facem cu curentul, ce facem cu gazul?”. Liberalul crede că e nevoie de plafonare, pentru că, dacă nu, „o să ajungem rău de tot”.

„Cum alte țări din Europa și-au permis să facă lucrul ăsta, trebuie să avem curajul să facem și noi. Avem nevoie de bărbați adevărați care să aibă curajul să ia hotărâri, de asta am venit aici, pentru a arăta că PNL poate să schimbe România cu adevărat și vom putea face acest lucru”, a adăugat liberalul.

Acesta a afirmat că în prezent, liberalii trăiesc clipe foarte grele.

„Nu știm: suntem cu adevărat la guvernare, nu suntem. În partid, din păcate, ce am văzut astăzi nu mi-a plăcut. Am văzut prieteni care nu mai sunt prieteni. Am văzut oameni care nu se mai salută. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple și de aceea avem nevoie de un conducător echilibrat, diplomat, care ne-a dus la victorie și ne poate duce din nou, un conducător care poate să refacă guvernarea și să vină să ne pună acolo unde ne e locul, pe primul loc”, a spus Guran, care crede că acel conducător liberal trebuie să fie Ludovic Orban.

Mediafax

×
Subiecte în articol: pnl virgil guran