Avem o nouă majoritate USL în Parlamentul României, este mesajul postat de liderii USR pe pagina de Facebook a formațiunii: „PSD și PNL resping braț la braț candidații propuși de USR pentru ministere”.
„Avem o nouă majoritate USL în Parlamentul României. PSD și PNL resping braț la braț candidații propuși de USR pentru ministere. Nu reușesc să treacă peste propriile lor supărări, interese, calcule politicianiste. Votul pe care îl vedem în comisii nu are nimic de-a face cu măsurile din program sau calitatea miniștrilor”, arată o postare a USR pe Facebook.
USR a venit în Parlament cu o propunere de guvern și un program de guvernare, „pentru că PNL și PSD au fugit de responsabilitate și nu au avut curajul să vină cu propuneri”.
„USR va merge până la capăt cu aceste propuneri pentru că avem nevoie cât mai rapidă de un guvern care să scoată țara din criză”, conchid liderii USR.